In orizontul anului 2020 se va putea circula cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, studiul de fezabilitate urmand sa fie gata in mai putin de o luna, valoarea proiectului ridicandu-se la 90 de milioane de euro, a declarat marti ministrul Transporturilor, Lucian Sova, citat de Agerpres.

"Va asigur ca vom avea tren intre Gara de Nord si Otopeni. O sa avem tren in mandatul meu la Otopeni. (...) Stiu precis ca in orizontul lui 2020 vom merge cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni - si va spun foarte sigur ca da. In cateva luni de zile, despre acest proiect acum trei luni nu vorbea nimeni, am facut procedura de achizitie pentru studiul de fezabilitate. Am contractat studiul de fezabilitate. Terminam studiul de fezabilitate in noiembrie. Am obtinut certificat de urbanism si multumesc primarului de la Otopeni, care ne-a dat tot sprijinul fara a fi PUZ pe un sector de acolo, asumandu-si primaria de acolo sa faca PUZ", a spus Sova intr-o emisiune la Antena 3.

"Am infiintat un grup de lucru care functioneaza pe langa Consiliul Judetean Ilfov. Am participat la sedinte acolo. Acel grup de lucru este foarte eficient, asa ca azi lucram la obtinerea avizelor pentru certificatul de urbanism dedicat autorizatiei de constructie, iar cele mai multe avize le astept de la institutii care se afla in subordinea Ministerului Transporturilor", a mai spus ministrul.

El a explicat ca proiectul prevede dublarea aliniamentului existent in prezent, care va fi realizata de CFR Infrastructura, si traversarea pe viaducte a DN1.

Valoarea proiectului se ridica la 90 de milioane de euro. "Este, desi pare mic, este un proiect de 90 milioane euro, dar este extrem de important pentru ceea ce inseamna el ca si serviciu. Este vorba de vreo 16 kilometri de cale ferata, dar pe un segment, pentru a putea incrucisa trenuri pe aliniamentul vechii cai ferate, se construieste inca un fir, care va coti spre dreapta, spre aeroport, traversand pe deasupra, pe estacade, pe viaducte, DN 1 si toata infrastructura rutiera", a spus ministrul Transporturilor.

Sova a precizat ca proiectul va fi licitat, dar exista o strategie de contractare diferita de ceea ce a fost pana acum, respectiv un dialog competitiv, iar ofertele vor fi selectate nu neaparat pe pretul cel mai mic.

"Termenul de executie va fi foarte strans, dar posibil de realizat, pentru ca este vorba pana la urma de multe prefabricate, de niste piloni care se toarna si de cale ferata care nu e ca asfaltul, sa-l torni din metru in metru, poate fi cumparata", a subliniat Sova.

Acesta a mentionat ca le-a adresat o invitatie marilor constructori din Romania pe cale ferata de a face o asociere prin care mai mult sa-si promoveze imaginea decat sa castige sume importante.

"Le-am spus, eu pot sa spun lucrul acesta, directorul companiei de cai ferate nu poate pentru ca e autoritate contractanta, dar e un proiect ce poate fi facut impreuna de cei mai importanti cinci constructori, in opt luni, sa-si puna toti steagurile acolo. Le-am promis ca voi fi in fiecare saptamana pe acest santier, desi oarecum as contrazice strategia mea de a nu iesi pe santiere", a adaugat ministrul Transporturilor.

Sursa foto: Simion Mechno | Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri