Grupul MOL a inregistrat in trimestrul trei o crestere de 11% pe segmentul Consumer Services, la 147 mil. dolari, incurajat de expansiunea dinamica a marjei non-fuel si de tendintele pozitive ale pietei combustibililor.

Odata cu accelerarea puternica a implementarii conceptului non-fuel, numarul benzinarii in care a fost introdus conceptul Fresh Corner a crescut la 606, de la 363 cu un an in urma.

„Rezultatele foarte solide raportate pe trimestrul al treilea ne vor permite sa atingem cu usurinta sau sa depasim tinta orientativa de 2,4 miliarde USD stabilita pentru rezultatele operationale CCS EBITDA in 2018, reusind totodata sa continuam procesul de transformare strategica a companiei in cadrul caruia am atins repere importante in ultimele trei luni. Rezultatul EBITDA si fluxul de numerar liber au crescut cu peste 20% in trimestrul al treilea, in timp ce segmentul Upstream a capitalizat majorarea pretului la petrol si a devenit principalul contributor cu numerar, segmentul Consumer Services si-a continuat cresterea de doua cifre si segmentul Downstream a raportat rezultate stabile, in pofida unui context macro mult mai slab. Intre timp, am incheiat contracte EPC (de inginerie, achizitie si constructie) pentru proiectul poliol si am agreat un parteneriat strategic privind reciclarea plasticului pe durata acestui trimestru”, a declarat Zsolt Hernadi, Chairman-CEO.

Datorita cresterii substantiale a rezultatelor operationale (Clean CCS EBITDA) in trimestrul al treilea, rezultatul EBITDA pe primele noua luni ale anului a depasit 2 miliarde USD.

Segmentul Upstream a generat un rezultat EBITDA de 319 mil. USD in trimestrul al treilea, in crestere cu 70% fata de anul trecut datorita pretului mai ridicat la petrol si gaze. Productia zilnica medie de hidrocarburi a scazut foarte putin in trimestrul al treilea si s-a situat la 108.300 barili echivalent petrol pe zi (bpe), in conditiile in care cresterea productiei in perimetrul Catcher din Marea Britanie a compensat in mare parte evolutiile anuale obisnuite.

Rezultatul operational (Clean CCS EBITDA) generat de segmentul Downstream s-a mentinut la aproape acelasi nivel de 262 mil. USD in trimestrul al treilea, in pofida scaderii semnificative a marjelor pe segmentul de rafinare si produse petrochimice. Marjele in scadere au fost compensate in mare parte de volumele solide si de imbunatatirea marjelor din vanzari pe segmentul de rafinare in acest trimestru.

Segmentul Gas Midstream a inregistrat un rezultat EBITDA de 25 mil. USD in trimestrul al treilea, situandu-se sub nivelul anului trecut din cauza scaderii volumelor si cresterii costului energiei.

Grupul MOL este o companie internationala integrata si independenta, cu sediul central in Budapesta, Ungaria. Are operatiuni in peste 30 de tari, 26.000 de angajati in intreaga lume si peste 100 de ani de experienta in industrie. Experienta grupului in domeniul explorarii si productiei de hidrocarburi sprijina operatiunile de productie in 8 tari si activitatile de explorare in 13 tari. Grupul MOL controleaza patru rafinarii si doua unitati petrochimice la nivelul managementului integrat al lantului de aprovizionare, in Ungaria, Slovacia si Croatia. Compania are, de asemenea, o retea de aproximativ 2.000 de benzinarii in Europa Centrala si de Sud-Est, in 9 tari, din care 218 in Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri