Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) organizeaza alaturi de asociatiile membre IRU din tarile est-europene si alte tari afectate de masurile continute de Pachetul Mobilitate 1 bazate pe propunerile restrictive ale Aliantei Rutiere a Statelor din Vestul UE, un protest autorizat in fata Parlamentului European care va decide pe 10.01.2019 si soarta transportatorilor rutieri romani.

Transportatorii romani sunt chemati sa se alature protestului pentru stoparea adoptarii Pachetului Mobilitate 1.

UNTRR informeaza ca permisul pentru protest in orasul Bruxelles este asteptat pe 27 decembrie 2018. Cererea de protest este depusa pentru data de 10 ianuarie 2019, pentru 10 autocamioane si 600 de persoane care vor protesta in Piata Luxemburg (in fata Parlamentului European).

Dupa mai multe intalniri cu autoritatile competente de la Bruxelles, reprezentantii transportatorilor sunt increzatori ca le va fi acordat permisul de protest, desi sunt inca posibile schimbari datorate ultimelor evenimente de la Strasbourg, Paris si Bruxelles care vizeaza securitatea cetatenilor si masurile de ordine publica speciale.

Totodata, reprezentantii transportatorilor negociaza autorizarea unei procesiuni de 120 de camioane pe centura Bruxelles care insa va fi mult mai dificil de obtinut, avand in vedere complexitatea efectelor si implicarea mai multor autoritati competente din regiuni diferite, acest raspuns oficial al autoritatilor belgiene fiind asteptat pana in data de 06 ianuarie 2019.

Parlamentul European va decide pe 10.01.2019 soarta transportatorilor romani.

In data de 10 ianuarie 2019, Comisia de Transport si Turism a Parlamentului European (TRAN) va vota cele trei propuneri cheie ale Pachetului Mobilitate 1, dupa care vor urma sa fie aprobate in sesiunea plenara PE din 14 – 17.01.2019.

Pachetul mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeana pe 31.05.2017 si cuprinde propuneri importante de modificare a legislatiei europene in domeniul transporturilor rutiere, precum:
– propunerea de Lege speciala pentru aplicarea Directivei detasarii nr. 71/1996 la transporturile rutiere,
– propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere si de odihna ai soferilor profesionisti,
– propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie si a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piata de transport rutier de marfa.

Aplicarea regulilor detasarii la transporturile rutiere internationale, cu exceptarea tranzitului si a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv: in drumul spre tara de destinatie si in drumul de intoarcere, se permite o activitate suplimentara de incarcare/descarcare in ambele directii, fara a se incadra in regimul de detasare, sau zero la plecare si pana la doua (operatiuni) in drumul de intoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operatiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detasare integrala se aplica incepand cu prima zi a operatiunii.

Restrictionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de “racire” (cooling-off) de 5 zile inainte ca alte operatiuni de cabotaj sa poata fi efectuate in aceeasi tara cu acelasi autovehicul. Aceasta restrictionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piata libera!

Interzicerea efectuarii perioadei de repaus saptamanal normal in afara cabinei autovehiculului, desi in documentele Presedintiei Austriece este recunoscuta lipsa acuta de spatii de parcare sigure si securizate in UE

Intoarcerea acasa a soferilor cel putin o data la patru saptamani – sau, in cazul in care soferul alege sa ia doua repausuri saptamanale reduse, dupa trei saptamani pe drum.
Obligatia dotarii tuturor autovehiculelor care efectueaza operatiuni de transport international cu tahograf inteligent pana la sfarsitul anului 2024.

Propunerile cuprinse in Pachetul Mobilitate au fost realizate pe fondul protectionismului in crestere al Statelor Membre din Vestul UE reunite in cadrul Aliantei Rutiere, iar transportatorii romani si est-europeni vor fi cei mai afectati prin masurile propuse, care vor conduce la o crestere semnificativa a costurilor lor de operare si la restrictionarea transporturilor rutiere internationale operate de acestia in cadrul UE.

Dupa aprobarea pozitiei Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra in procedura de trialog pentru armonizarea pozitiilor celor 3 institutii europene – Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul de Transport UE in vederea aprobarii textului final.

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 16.000 de firme inscrise – operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri