Romanii au cumparat, in prima luna a acestui an, 322 de autoturisme ecologice (electrice, hibride si plug-in), in crestere cu 66,8% fata de aceeasi perioada din anul 2018, arata datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Statistica de specialitate releva ca, din totalul inregistrat in luna ianuarie 2019, un numar de 275 de unitati au fost autoturisme hibrid, mai multe cu 143,4% comparativ cu intervalul similar din anul precedent, 35 au fost full electrice (crestere de 12,9%), iar 12 din categoria plug-in (in scadere cu 75,5%), conform Agerpres.ro.

In perioada analizata, ponderea autoturismelor ecologice noi in totalul vanzarilor, la nivel national, a ajuns la 3,6%, in timp ce, in orima luna a anului 2018, procentul se situa la 2,7%.

Potrivit sursei citate, in ianuarie 2019, comparativ cu decembrie 2018, au fost comercializate cu 42% mai putine autoturisme verzi din toate cele trei categorii, respectiv electrice, hibrid si plug-in.

Datele APIA releva ca, in topul celor mai comercializate autoturisme pur electrice, in ianuarie 2018, primul loc a fost ocupat de modelul smart, cu 14 unitati, urmat de Volkswagen - cu 9 exemplare, Nissan (6), BMW (3), Renault (2) si Mercedes Benz (1).

In acelasi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vandute in Romania, in perioada de referinta, au fost inregistrate de Toyota (244 de unitati), Lexus (15), Ford (9), Kia (3), Hyundai si Suzuki (cate doua).

Totodata, in ierarhia vanzarilor de autoturisme plug-in conduce Volvo - cu 7 unitati, iar pe locurile urmatoare se claseaza Mini (3) si Land Rover (2).

Conform datelor oficiale, in 2018, numarul autoturismelor verzi (electrice, hibride si plug-in) vandute in Romania a fost de 4.572, in crestere cu 65,7% fata de anul 2017. Din acest total, 3.585 de exemplare au fost vehicule hibrid (+59,8% fata de 2017), 682 erau electrice 100% (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).

In perioada analizata, ponderea autoturismelor ecologice noi in totalul vanzarilor, la nivel national, a fost de 2,9%, in timp ce, in aceeasi perioada din 2017, ponderea se situa la 2,1%.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri