Volkswagen a dat startul pe 8 Mai la pre-rezervari pentru modelul electric ID.3, iar 20 de romani au platit in primele ore avansul de 1.000 de euro pentru primele masini care vor fi in editia speciala ID.3 1ST, fara sa vada cum arata interiorul. Modelul va fi dezvaluit la Salonul Auto de la Frankfurt.

Productia modelului ID.3 va incepe spre finalul anului, iar primele 30.000 de masini ID.3 1ST urmeaza sa fie livrate clientilor incepand din vara 2020. Pretul estimat pentru aceasta editie speciala cu baterie de 58 kWh si autonomie de 420 km (WLTP) este sub 40.000 euro.

Avansul de 1.000 euro este integral returnabil daca clientii se razgandesc pana la momentul comenzii efective - aprilie 2020.

Cateva date despre Volkswagen ID.3

- ID.3 are aproape aceeasi lungime cu un e-Golf / Golf 7, insa este mai inalt, iar pasagerii stau mai sus pentru ca bateriile sunt amplasate in podea

- modelul electric ID.3 vine cu tractiune spate

- va avea trei versiuni pentru baterie 45 kWh, 58 kWh, 77 kWh: autonomie WLTP de 330 km, 420 km, 550 km

- autonomia estimata de VW este la o temperatura exterioara de 23 grade

- pretul de pornire va fi sub 30.000 euro cu TVA pentru cel mai ieftin ID.3 si de la sub 40.000 euro cu TVA pentru ID.3 1ST

- in Romania, subventia pentru acest model electric este de 10.000 euro si se scade din pretul de mai sus

- modelele din editia speciala ID.3 1ST vor fi disponibile in patru culori si trei versiuni diferite

- vor fi trei variante de echipare: 1st, Plus si Max

- ID. 3 1ST in echiparea de baza vine cu optiunea de control vocal, plus sisteme de navigatie proprii

- ID.3 1ST Plus dispune si de un sistem de iluminare IQ. Light si design exterior si interior in doua nuante

- ID.3 1ST Max are plafon de sticla panoramic si inovatii de tipul elementelor de realitate augmentata proiectate pe parbriz

- rezervarile sunt deschise online in 29 de tari europene

Informatii complete de la conferinta VW din Berlin puteti afla din acest video

In 2020, VW ar putea prezenta si un SUV electric de dimensiunea lui Tiguan, iar in 2022 un model asemanator cu ID. Buzz. In 2023, este prevazut sa apara modelul ce va fi realizat pe baza conceptului ID Vizzion. Pana in anul 2025, VW va avea peste 20 de modele electrice.

Volkswagen Romania se asteapta la vanzari de 400 de masini electrice in 2019

Oficialii Volkswagen din Romania estimeaza ca vanzarile de masini electrice ale marcii vor creste anul acesta pe piata locala pana la un total de 400 de unitati. Din 2020, o data cu lansarea modelelor ID. este estimata o triplare a vanzarilor de masini electrice, acestea ajungand la un volum de circa 1.200 de unitati.

„Dezvoltarea constanta a retelei de incarcare va sustine avansul pietei. Daca in aprilie 2016 in Romania nu existau decat doua statii de incarcare rapida, acum am ajuns la o retea de peste 50 de astfel de statii in toata tara. Volkswagen va inaugura doar anul acesta in reteaua sa de dealeri 24 de statii de incarcare rapida cu puteri de 75 kW”, spune Bogdan Florea, brand managerul Volkswagen in Romania.

Volkswagen are peste 50 de fabrici in 14 tari si o retea de 7.700 de dealeri pe tot globul. Anul trecut, Volkswagen a livrat 6,24 milioane de masini.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri