Reprezentantii Uber Romania considera ca prelungirea perioadei de tranzitie in care soferii au obligatia de a obtine autorizatie de transport alternativ este practic imposibila, in ciuda faptului ca la inceputul acestei saptamani Senatul a aprobat o modificare la ordonanta de legalizare a ridesharing-ului.

In prezent, soferii companiilor de ridesharing trebuie sa obtina certificarile necesare pentru a practica activitati de transport, termenul limita fiind de 1 noiembrie.

Pentru a indeplini cerintele legale la aceasta data, operatorii trebuie sa se autorizeze la Autoritatea Rutiera Romana pentru a furniza servicii de transport alternativ. Apoi trebuie sa obtina copii conforme pentru fiecare autoturism care va fi folosit pentru aceste servicii. In acelasi timp, intermediarii acestor servicii vor obtine avizul tehnic de la Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

Potrivit reprezentantilor Uber, costul intregului proces de certificare variaza intre 700 si 1.500 de lei, in functie de situatia fiecarui sofer partener, iar durata poate ajunge la 6-7 saptamani.

Ce a votat Senatul si cand se aplica legea?

Senatul a adoptat luni, ca prim for legislativ sesizat, un proiect de lege modificat care prevede prelungirea perioadei de tranzitie a celor afectati de reglementarile OUG 49/2019, privind activitatile de transport alternativ cu autoturism si conducator auto. Termenul limita din prezent este 1 noiembrie 2019, insa noul termen ar urma sa fie 1 februarie 2020.

Totusi, pana cand legea va trece de Camera Deputatilor si pana cand va fi publicata in Monitorul Oficial, termenul de 1 noiembrie 2019 ramane in vigoare.

Numarul soferilor care initiasera procesul de certificare a scazut cu 50%. Cum vede Uber situatia

La putin timp dupa publicarea proiectului de lege aprobat de Senat, Uber si-a informat soferii ca termenul nu este modificat deoarece procesul legislativ nu se poate termina inainte de 1 noiembrie. Practic, Uber nu crede ca legea va primi aprobarea Camerei Deputatilor si va fi publicata in Monitorul Oficial (termen 30 de zile) pana la data de 1 noiembrie.

“Uber nu are nicio problema cu amendamentul care a trecut de Senat, am fi chiar bucurosi ca termenul sa fie prelungit. Totusi, tinand cont de situatia politica si de prioritatile actuale din Parlament, nu credem ca legea va intra in vigoare pana la termenul de 1 noiembrie. Din acest motiv, informatiile privind prelungirea termenului pana la 1 februarie 2020 mai degraba produc confuzie in randul partenerilor”, explica Nicoleta Schroeder (foto), general manager al Uber pentru Romania.

Managerul Uber Romania spune ca numarul soferilor care initiasera procesul de certificare s-a injumatatit in aceasta saptamana, dupa anuntul venit din Senat. Uber se teme astfel ca un numar semnificativ de soferi nu vor avea certificarile necesare pana la 1 noiembrie, neputand astfel sa isi continue activitatea.

“(…) Toti soferii care nu vor avea toate documentele prevazute in Ordonanta (n.red. OUG 49/2019) pe platforma pana la 31 octombrie (sau inainte in functie de caz si comunicarile primite) vor avea contul pus in asteptare pana la obtinerea documentelor”, se mentioneaza intr-un mesaj trimis de Uber soferilor.

Joi, Asociatia Coalitia pentru Economia Digitala, organizatie care reprezinta principalele companii de ride sharing si e-hailing din Romania, Uber, Clever si Bolt, a publicat un anunt in care subliniaza ca in prezent nu se poate vorbi nici de o extindere a termenului limita de autorizare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri