Lucrarile la calea ferata care leaga Aeroportul International Henri Coanda de Gara de Nord vor continua, iar CFR SA va face apel la decizia Curtii de Apel Bucuresti, a declarat directorul general al companiei, Marius Chiper, scrie Agerpres.

"Pozitia oficiala a CFR este ca noi am respectat si vom respecta intotdeauna legea si hotararile instantei privind proiectele pe care le derulam. Intr-adevar, avem o situatie speciala cu acest proiect. Cativa dintre locatarii din acea zona au promovat in instanta o actiune pentru a - sa spunem - diminua sau anula efectele Hotararii de Guvern de expropriere. Termenele de instanta au fost destul de rapide. Din ce stiu eu, prima sedinta a fost in data de 7 octombrie si, imediat, in 11 octombrie, s-a dat o decizie de suspendare a acestei Hotarari de Guvern. Intelegem acest demers, l-am analizat cu colegii nostri din departamentul juridic si il punem in aplicare fara nicio indoiala, doar ca lucrurile sunt un pic altfel, in sensul ca, in timp ce se derula actiunea in instanta, noi am continuat procesul de expropriere conform Legii 255. Am emis deciziile de expropriere - avem decizii de expropriere emise din data de 10 octombrie, pentru ca am respectat termenul de notificare prevazut de lege a tuturor proprietarilor si, din punctul nostru de vedere, suntem deja sub efectul Legii 255, adica dupa emiterea deciziilor de expropriere avem drept de constructie pe acest amplasament. Asa spune Legea exproprierilor si noi tinem cont", a spus Chiper.

Potrivit acestuia, hotararea instantei nu are influenta asupra contractului aflat in derulare si asupra lucrarilor pe care CFR SA le executa pe un amplasament care nu apartine contestatarilor.

"Acum suntem intr-o situatie delicata, in sensul ca exista o hotarare de instanta care spune sa suspendam efectele hotararii de expropriere. Asa vom face, dar, din punctul nostru de vedere aceasta hotarare nu are influenta asupra contractului aflat in derulare si asupra lucrarilor pe care noi le executam pe un amplasament care, as vrea sa clarific, nu le apartine contestatarilor. Noi lucram in aceasta perioada in zona aeroportului, unde proprietarul este statul roman si exproprierea s-a facut prin transfer intre Compania de Aeroporturi si Compania Nationala de Cai Ferate. Deci, acolo lucram, nu lucram in partea cealalta a DN1, unde sunt proprietarii contestatari. Lucrarile noastre nu afecteaza sub nicio forma amplasamentele pe care contestatarii le-au supus atentiei instantei, deci lucrarile continua in acelasi ritm si conform procedurilor legale. O completare: dintre toti initiatorii actiunii de suspendare a Hotararii de Guvern doar doua entitati au primit raspuns favorabil din partea instantei. Este vorba de o persoana fizica si o societate comerciala, celorlalti fiindu-le respinsa actiunea. In consecinta, sub nicio forma celor doua entitati vizate de aceasta decizie nu le vor fi afectate drepturile si vom astepta, urmand calea legala, sa vedem cum continuam acest proiect", a explicat directorul general al CFR SA.

Seful companiei care administreaza infrastructura feroviara a precizat ca CFR SA va face apel la hotararea instantei.

"Noi vom face apel. Asteptam motivarea scrisa si nu cred ca vom avea probleme. Cu siguranta ne vom intelege pe o decizie de instanta convenabila pentru toate partile, intrucat toata lumea este constienta ca este un proiect de importanta nationala, este un proiect finantat de Comisia Europeana, cerut de forurile europene, fiind totodata un proiect care, practic, aduce normalitate Romaniei, un proiect benefic care va contribui si la dezvoltarea transportului local prin legatura directa cu Capitala si nu de a produce dezastre pentru cetatenii din zona. Sunt multe discutii, le-am avut si probabil ca le vom mai avea, dar in concluzie respectam hotararea de instanta, nu afectam proprietatile care fac obiectul acestei hotarari si intentionam sa continuam aceste lucrari in zona, repet, situata pe proprietatea publica a statului roman, respectiv terenul care a fost expropriat de CFR SA de la Aeroportul Otopeni pe baza formelor legale, adica a deciziilor de expropriere emise in termenul prevazut de lege", a mentionat el.

In plus, Marius Chiper a sustinut ca solutia aleasa de CFR SA pentru realizarea proiectului a fost "cea mai putin invaziva" si a dat asigurari ca, dupa constructie, efectul trenului va fi nesemnificativ asupra locuitorilor din zona.

"Chiar as vrea sa adaug ca solutia aleasa de CFR SA a fost cea mai putin invaziva solutie. Am ales pe cat posibil sa evitam afectarea unor amplasamente, am folosit un drum existent in acea zona - drumul Garii Odai, care facea legatura intre DN1 si gara noastra feroviara -, venim pe un pod suspendat la o inaltime de 7-7,5 metri, am venit cu tronsoane lungi de pod de 35-40 de metri pentru a permite circulatia nestingherita sub acest viaduct, deci nu afectam in niciun fel accesul la vreo proprietate. Nu vad cum putem afecta functionarea patinoarului, pentru ca noi suntem de cealalta parte a drumului, la o inaltime considerabila si noi chiar am propus in discutiile pe care le-am avut cu administratorii acestui obiectiv sa infiintam un punct de oprire acolo, pentru a-i creste atractivitatea, pentru a permite calatorilor sa vina si cu trenul la patinoar si sa foloseasca acest obiectiv. Inca o data, in opinia noastra, nu afectam sub nicio forma functionalitatea viitorului campus, pentru ca putem amenaja un punct de oprire a trenului in acest campus, asigurand astfel o facilitate, o conditie de accesibilitate si cu calea ferata. Intelegem ca proiectul produce un anumit disconfort pe timpul constructiei locuitorilor din zona, dar ii asiguram ca dupa constructie efectul trenului va fi nesemnificativ. Folosim panouri fonoabsorbante pe zona de locuinte. Folosim solutie antivibratie, antizgomot, deci incercam sa facem cat mai putin vizibila prezenta noastra in aceasta zona", a spus seful CFR SA.

Chiper a mentionat ca au fost discutii cu locuitorii si administratorii de companii din acea zona inainte de demararea proiectului.

"Am discutat cu ei, am explicat toate conditiile tehnice care au fost luate in considerare cand s-a gandit acest proiect, am incercat sa le explicam ca acele distante nu sunt periculoase pentru functionarea lor ulterioara. Ei au ales aceasta cale a instantei - nu cunosc motivatia si sincer nu pot sa ma pronunt asupra intentiilor pe care le au prin acest demers, dar noi suntem de buna credinta si consideram ca si dansii sunt de buna credinta, iar daca instanta va dispune o masura compensatorie noi o vom aplica in consecinta", a dat el asigurari.

Marius Chiper spune ca termenul de finalizare a proiectului poate fi respectat, iar perioada de iarna care urmeaza este putin probabil de natura sa afecteze lucrarile.

"Noi facusem un program foarte ambitios cu constructorul si sa construim acest viaduct de 1,59 kilometri in termenul de pana in 12 luni, cu intentia de a aduce mai multe utilaje si de a lucra in mai multe puncte de lucru deodata. Cu lucrul nonstop inca putem sa ne tinem de cuvant si sa realizam acest obiectiv. In ultima perioada s-au miscat destul de repede, au lucrat in zona de fundatie, au ridicat pilele, s-a dat drumul la uzinarea grinzilor suport ale viaductului in unitatile care le produc, vor fi aduse cu transporturi speciale, le vom lansa, deci nu este o lucrare foarte complicata, dar totusi, daca aceasta a demarat nu trebuie oprita, pentru ca e pacat sa pierdem procesul tehnologic si e mai greu de reluat daca ne oprim in acest moment. Din punct de vedere al constructiilor, iarna nu mai este o problema. Exista solutii destul de bune si constructorii stiu foarte bine care sunt solutiile ce permit turnarea betoanelor. Doar in conditii deosebite, de viscole mari sau alte intemperii, sa zicem ca vom fi opriti, dar nu cred ca va fi decisiva aceasta oprire. Deci, se poate lucra si iarna si, daca lucram nonstop si ne mobilizam in mai multe puncte de lucru, vom termina obiectivul", a afirmat acesta.

Directorul CFR SA a subliniat, inca o data, ca lucrarile nu se vor opri.

"Nu avem de ce sa ne oprim, si asa termenul este foarte scurt. Trebuie sa recunoastem ca este un obiectiv national, ne-am asumat cu totii ca organizam acest campionat european, una dintre conditii fiind si aceasta accesibilitate care trebuie sa fie functionala si orice intarziere s-ar putea sa ne coste foarte mult din punct de vedere al imaginii Romaniei", a conchis acesta.

Sursa foto: Denis Belitsky / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri