Free Now, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate urbana detinuta de Daimler si BMW, se extinde in doua noi orase, Cluj si Brasov, la nici doua luni de la intrarea aplicatiei pe piata din Romania, in Bucuresti.

Peste 300.000 de clujeni si brasoveni folosesc in prezent Clever, parte din acelasi grup, aplicatie care va continua sa fie operationala o perioada, urmand sa fie apoi inlocuita complet de Free Now.

”Cluj si Brasov sunt doua hub-uri importante de mobilitate, unde cererea creste mai rapid decat capacitatea serviciilor disponibile. Numai in 2019, pasagerii din aceste orase au comandat in total aproape 7 milioane de curse prin Clever, adica circa un sfert din numarul total de curse Clever si Free Now din toata tara”, spune Andrei Frunza, CEO Free Now.

Primii 100.000 de pasageri din fiecare oras au o cursa gratuita cu Free Now, iar cei care aleg sa faca plata prin card au reducere de 50% pentru toate cursele de ridesharing. Astfel, pot calatori cu numai 5 lei pe o distanta de 5-6 kilometri, cat a fost media curselor prin Clever din cele doua orase in 2019, in conditiile in care costul mediu al unei astfel de calatorii este de 15 lei in Cluj sau 17 lei in Brasov.

Pentru toate cursele, indiferent daca sunt de Taxi sau Ride, compania ofera optiunile de plata cash sau card in aplicatie si nu percepe tarif dinamic, indiferent de perioada anului sau de momentul zilei, de vreme, de conditiile de trafic sau de cererea si oferta de masini.

Free Now ofera acces clujenilor si brasovenilor, intr-o singura aplicatie, la calatorii atat in cele trei orase din Romania unde este acum disponibila, cat si in alte 100 de orase din 9 tari europene - Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria si Suedia.

Free Now face parte din joint venture-ul dintre BMW si Daimler, si are astazi o echipa de peste 700 de angajati care lucreaza in 26 de birouri internationale, furnizand servicii in peste 100 de orase europene.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri