7 Februarie 2007

Vanzarile Mercedes- Benz au crescut cu 6,9% in ianuarie 2007

Vanzarile globale ale diviziei de lux a companiei Daimler Chrysler, Mercedes Car Group, au crescut cu 6,9%, in ianuarie, la 77.000 de automobile, deoarece puterea marcii Mercedes-Benz a compensat pierderile cauzate de Smart, potrivit datelor prezentate de companie.

Vanzarea de automobile marca Mercedes-Benz a crescut cu 13,9%, pana la 73.500 de automobile, datorita cererii puternice pentru masinile de clasa S, de clasa E si pentru masini sport, a anuntat, al cincilea producator de masini din lume, citat de Reuters.

"Vanzarile totale de masini marca Mercedes-Benz din categoria de lux au crescut cu 43%, in ianuarie, la 8.500 de automobile", au spus oficialii companiei, potrivit NewsIn. Compania a observat o crestere "semnificativa" a vanzarilor de masini din clasa S si majorarea vanzarilor de masini clasa E cu 13%, la 15.600 de automobile. Vanzarea de masini sport Mercedes-Benz a crescut cu o treime, la numarul de 12.400 de automobile.

Mercedes-Benz a spus ca se asteapta ca noul model sedan din clasa C sa genereze un impuls pentru cresterea vanzarilor in 2007. Vanzarea modelelor din clasa C incepe la sfarsitul lunii viitoare pe piata europeana si in august in Statele Unite ale Americii.

Vanzarea automobilelor Smart a scazut, in ianuarie, cu 48,6%, la 4.200 de automobile, inainte de lansarea pe piata a noului model cu doua locuri. "Rezultatele au fost in conformitate cu tinta de vanzari a companiei, in asteptarea noilor modele care vor fi lansate in aprilie", a mai spus compania intr-un comunicat de presa.

Cotatia actiunilor Daimler Chrysler a crescut cu 0,4%, pana la 14:48, ora Romaniei, iar indicele DJ Stoxx pentru sectorul productiei europene de automobile a urcat cu 0,2%.



Citeste si