Rompetrol Bulgaria, companie membră a KMG International, a deschis o nouă stație de carburanți în Shumen, oraș situat la 90 km vest de orașul Varna, pe Autostrada A2, care leagă Marea Neagră de capitala Sofia. Shumen este cunoscut în Bulgaria pentru dezvoltarea din sectoarele auto, materialelor de construcții și magazinelor de mobilier.

Stația de carburanți, care a respectat toate standardele de calitate Rompetrol, are parte de dotări și servicii moderne, folosind exclusiv combustibili obținuți în România, la rafinăria Petromidia.

Prin noua investiție, Rompetrol Bulgaria a generat 11 noi locuri de muncă în oraș și se angajează în continuare în dezvoltarea comunității, prin locuri de muncă create și contribuții în bugetele locale. În acest fel, compania se poziționează la un nivel înalt de responsabilitate, într-o perioadă în care sectorul economic se află sub o presiune considerabilă.

„Am reușit să rebranduim deja mai mult de 80% din lanțul de stații existent, iar benzinăriile sunt construite integral în conformitate cu cel mai recent concept al Grupului", a declarat Ivaylo Trendafilov, Directorul General al Rompetrol Bulgaria.

Noile benzinării deschise, dar și cele deja existente ale Rompetrol Bulgaria, continuă să funcționeze în conformitate cu măsurile de securitate sporite. În contextul extinderii rapide a virsului SARS-CoV-2, prioritatea principală a companiei este asigurarea protecției și securității angajaților și a familiilor acestora, precum și sprijinul complet și implementarea de măsuri preventive eficiente pentru toți asociații și clienții care utilizează produse și servicii Rompetrol.

Rompetrol Bulgaria face parte din KMG International Group - o companie de petrol și gaze care operează pe 11 piețe internaționale. Cu peste 6.000 de angajați din diferite țări, KMG International deține și operează 3 unități de producție în România și o rețea de peste 1.000 de puncte de distribuție a combustibilului în România, Moldova, Georgia și Bulgaria.

Rompetrol Bulgaria operează o rețea actuală de 56 de benzinării în toată țara și comercializează clienților bulgari combustibili de calitate, la standard europene, produși în rafinăria Petromidia. Compania urmărește dezvoltarea activă în următorii ani, inclusiv extinderea rețelei și îmbunătățirea constantă a calității serviciilor.

Recent, KMG International, prin subsidiara sa - Rompetrol Bulgaria, a donat 10.000 litri de combustibil autorităților, pentru a sprijini lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Combustibilul va fi distribuit în peste 20 de orașe din Bulgaria (Varna, Burgas, Stara Zagora, Plovdiv și multe altele), cu prioritate în zonele care sunt mai afectate de răspândirea virusului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri