Piaţa auto din România a scăzut în primele trei luni cu 23,7%, faţă de aceeași perioadă din 2019, la aproximativ 33.000 de autoturisme şi vehicule comerciale, după o cerere în scădere cu 33% în martie, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Autoturisme reprezintă 27.588 de unități (-22%), în timp ce vehiculele comerciale doar 4.884 unități (-27%).

Segmentul SUV are cea mai mare pondere în piață (39,4%), depășind pentru prima oară clasa C (33,9% din total piață). Pe locul al treilea, este clasa B, care reprezintă 19,4% din total piață.

Pe ansamblul primului trimestru al anului 2020, autoturismele pe benzină continuă să dețină cea mai mare pondere, respectiv 64,9% din total (în scădere față de cota înregistrată anul trecut, 65,7%). În ceea ce privește motorizările diesel, deși ponderea acestora a crescut în luna martie a acestui an comparativ cu luna anterioară, după primele 3 luni din acest an, ponderea acestora este mai mică comparativ de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut (de la 30,2% în 2019 la 29,4% în 2020).

În cazul autoturismelor rulate nou intrate în parc (import) raportul diesel / benzină este net în favoarea celor diesel care reprezintă 76,6% din total, acestea având o vechime medie de circa 11 ani.

Deși după primele 3 luni din 2020, piața auto este în scădere puternică, autoturismele eco înregistrează un volum în creștere cu 7,2%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

Autoturisme eco

Pe subcategorii, este o creștere de 27,7% la autoturismele full electrice și de 75,0% la cele plug-in. Pe de altă parte, autoturismele hibride înregistrează după primele 3 luni din 2020, o scădere conjuncturală (posibil, ca urmare a așteptarii demarării Programului Rabla Clasic) de 1,4%.

"În acest context, cu un început favorabil, este de aşteptat ca în acest an achiziţiile de autoturisme "verzi" să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare parte, stimulate de Programul Rabla Plus, care a avut o contribuţie importantă la creşterea extrem de puternică a vânzărilor de autoturisme electrice în perioada derulării Programului multianual 2017-2019", precizează APIA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri