Primul tren special destinat transportului lucrătorilor sezonieri români în Austria va pleca duminică, 10 mai, din Timişoara, numărul total de locuri fiind aproximativ 350, informează CFR Călători, potrivit Agerpres.

"Primele trenuri special comandate pentru asigurarea transportului lucrătorilor sezonieri la Viena sunt solicitate să circule începând cu finalul acestei săptămâni, ca urmare a cererii operatorului feroviar de călători din Austria (OBB) şi a discuţiilor purtate între autorităţile din Austria şi România. CFR Călători participă, în calitate de operator feroviar, la efectuarea acestui transport, în parteneriat cu compania austriacă OBB, organizatorul acestei acţiuni. Din punct de vedere tehnic, CFR Călători este pregătită, însă efectuarea transportului se va realiza cu condiţia ca partea austriacă să colecteze suficiente rezervări pentru ocuparea vagoanelor", se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, sunt pregătite, în prima parte a acestui program, două perechi de trenuri cu plecare din Viena la Timişoara, în datele de 9 şi 12 mai (plecare din Viena ora 23:05), respectiv cu plecare de la Timişoara la Viena în datele de 10 şi 13 mai 2020 (plecare din Timişoara ora 21:13).

Toate trenurile vor fi formate numai din vagoane cuşetă, fiecare garnitură având în compunere câte cinci vagoane cuşetă româneşti şi cinci vagoane cuşetă austriece. Numărul total de locuri într-un tren este de aproximativ 350.

"Circulaţia trenurilor speciale se va derula în conformitate cu condiţiile aprobate de Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne, din România. Pentru desfăşurarea programului în bune condiţii, au fost angrenate conform OMTIC, CFR SA, autorităţile locale, structurile teritoriale ale Poliţiei de Transport Feroviar, ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) şi Autoritatea Rutieră Română", precizează CFR Călători.

Compania atrage atenţia că sunt o serie de reguli pentru călătoria cu aceste trenuri. Astfel, OBB şi autorităţile din Austria se ocupă de rezervarea locurilor pentru trenurile special comandate. De asemenea, responsabili de selecţia şi deplasarea pasagerilor cu aceste trenuri sunt agenţiile de recrutare din Austria.

"Transportul pasagerilor se va realiza în conformitate cu prevederile în vigoare referitoare la regulile de distanţare socială, respectiv a regulilor de igienă şi comportament emise de autorităţi pentru protecţia persoanelor şi prevenirea infecţiei cu Covid-19. La plecarea din Timişoara, au acces în aceste trenuri special comandate de OBB doar persoanele declarate admise de DSP. Toţi călătorii au obligativitatea să poarte mască de protecţie la urcarea/coborârea din trenuri şi pe durata călătoriei şi se recomandă utilizarea mănuşilor de unică folosinţă. Pentru operaţiunile de îmbarcare/debarcare a călătorilor vor fi asigurate culoare special amenajate pentru accesul, respectiv părăsirea organizată a incintei staţiei de cale ferată", se arată în comunicat.

Orele de plecare/sosire a trenurilor în Viena şi Timişoara pot suferi mici modificări în funcţie de procedurile autorităţilor implicate, menţionează CFR Călători.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a emis ordinul prin care se aprobă procedura pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv al celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale Uniunii Europene, pe perioada stării de urgenţă cauzată de pandemia de COVID-19.

"Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor - MTIC a emis Ordinul nr. 951/2020 privind aprobarea Procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv al celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale Uniunii Europene, pe perioada stării de urgenţă cauzate de pandemia de COVID-19, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 367 din 07 mai 2020. Acest ordin a fost emis pentru respectarea restricţiilor de operare instituite prin ordonanţele militare emise în temeiul Decretului nr 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi al Decretului nr 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României", se menţionează într-un comunicat al MTIC, remis vineri AGERPRES.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi ministrul Afacerilor Europene din Austria, Karoline Edtstadler, au agreat pe 27 aprilie, în cadrul unei întâlniri, realizarea cât de curând posibil a cadrului procedural pentru transportul îngrijitorilor sociali pe un coridor feroviar România-Austria şi retur.

Decizia a fost luată ţinând cont de importanţa asigurării libertăţii de mişcare a cetăţenilor Uniunii Europene, dar şi a reglementărilor de siguranţă în contextul pandemiei Covid-19.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Sursa foto: Andrei Marian | Facebook CFR Calatori

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri