Restricţiile impuse de autorităţi după data de 15 mai în domeniul transportului de persoane vor genera creşteri substanţiale ale costurilor transportatorilor, care ar putea avea ca efect triplarea preţului biletelor pentru călători, în lipsa unor subvenţii de la stat, se menţionează într-un comunicat remis de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

„Restricţiile impuse de autorităţi (după 15 mai, n.r.) vor genera creşteri substanţiale ale costurilor, care nu pot fi suportate de transportatori decât cu riscul falimentului. O astfel de situaţie ar genera haos în România, pentru că nu ar mai funcţiona transportul interjudeţean, judeţean", se precizează în comunicatul COTAR, citat de Agerpres.

Astfel, regulile de distanţare pe care le propune Guvernul pentru perioada de după 15 mai creează mai multe probleme transportatorilor de persoane, care deja au probleme financiare după două luni de carantină, susţine organizaţia.

„Deşi s-a calculat înjumătăţirea capacităţii de transport, situaţia reală arată că microbuzele şi autocarele şi-ar scădea capacitatea cu două treimi, pentru că banchetele cu două locuri vor putea fi ocupate de o singură persoană, iar dacă se va impune lăsarea unui rând liber, se vor pierde câte trei sau patru locuri pe fiecare rând. Astfel, distanţarea persoanelor, conform regulilor impuse de pandemie, ar însemna scăderea încasărilor cu două treimi, pentru care transportatorii de persoane au nevoie de sprijin financiar", se menţionează în comunicatul COTAR.

Prețul biletelor s-ar putea dubla sau tripla

Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu, a atras atenţia că noile măsuri impuse de Guvern pot face ca preţul biletului pentru călători să crească de trei ori, în lipsa subvenţiilor statului.

„Un autocar sau un microbuz nu va circula la jumătate din capacitate, ci se vor elimina cel puţin două treimi din locuri, pentru că nu vor putea călători două persoane pe aceeaşi banchetă cu două locuri, iar distanţa între scaune va trebui să fie cea reglementată, adică patru scaune vor rămâne libere, din două în două rânduri, nu două scaune. În plus, nu s-a luat în calcul costul transportului. Dacă firmele ar trebui să se descurce singure în această situaţie, ar însemna să plătească diferenţa călătorii, adică s-ar ajunge la dublarea sau chiar triplarea preţului unui bilet", a afirmat Ştefănescu.

Transportatorii avertizează că noile măsuri vor avea ca efect fie înjumătăţirea volumului de călători transportaţi, fie creşterea de către firmele de transport a numărului de autocare şi microbuze.

Măsuri propuse

Organizaţia solicită înlocuirea noilor măsuri anunţate în domeniul transportului de persoane cu un set de măsuri mai permisive.

„Credem că situaţia s-ar putea rezolva prin impunerea unor măsuri clare de protecţie: măşti medicale pentru toţi călătorii şi pentru personalul firmelor de transport, măsuri suplimentare de igienă, dezinfectarea suprafeţelor. În cazul microbuzelor şi al autocarelor se urcau şi înainte călătorii doar prin faţă. Din această măsură propusă de guvern ne putem da seama că echipa care a lucrat la acest document s-a orientat strict în funcţie de autobuzele STB, neavând în vedere nici măcar autobuzele din alte oraşe mari ale ţării, unde urcarea se face tot prin faţă, la fel ca în cazul autocarelor şi microbuzelor. Coborârea prin spate arată, de asemenea, că echipa care a făcut propunerile nu cunoaşte situaţia reală a unui mijloc de transport în comun, care are, chiar şi în cazul autobuzelor STB, cale de acces la mijloc, iar deplasarea călătorilor din faţă spre spate, pentru coborâre este şi inutilă şi nocivă, dacă luăm în considerare posibilitatea de contaminare, prin contactul cu un număr mai mare de persoane", se precizează în comunicatul INS.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri