Ideea de a descoperi istoria invenției unui utilaj greu nu este foarte atrăgătoare pentru majoritatea persoanelor care nu sunt direct interesate de tehnică. Dar elevatoarele auto, prin simplitatea lor și modul în care au fost create, sunt niște utilaje aparte care ies în evidență față de alte produse ale epocii moderne în special prin modul în care au fost inventate.

Cum se depanau mașinile înainte de invenția elevatoarelor auto?

Primul automobil a fost inventat în anul 1886, în timp ce primul elevator auto în anul 1925. De aceea, așezând aceste două mari descoperiri pe axa timpului în ordine cronologică, ne dăm seama că a existat o perioadă de 39 de ani în istoria omenirii în care mecanicii au trebuit să se descurce și fără elevatoare. Iar lucrurile nu au fost deloc simple.

În lipsa unui dispozitiv atât de puternic încât să poată ridica autoturismele de la sol astfel încât ele să poată fi reparate stând în picioare, într-o poziție confortabilă, mecanicii au trebuit să recurgă la săparea unor gropi adânci în propriile ateliere, deasupra cărora să poată parca mașinile, intrând apoi dedesubt și reparându-le. Dar ideea de a intra aproape doi metri sub pământ, având deasupra capului o greutate de câteva tone, nu era pe placul tuturor, mai ales din cauza pericolelor implicate, și de aceea, mai mult din necesitate decât din comoditate, trebuia găsită o soluție.

Cum a apărut primul elevator auto și cine l-a inventat?

Cele mai populare elevatoare auto din ziua de azi sunt elevatoarele auto de tip platformă, cele cu arhitectură de tip foarfecă și elevatoarele auto cu două sau patru coloane. În România, oricare din aceste tipuri de elevatoare poate fi achiziționat online din magazinul eqp.ro, la prețuri convenabile și o calitate excepțională. Dar pe de altă parte, primul elevator auto inventat vreodată, nu semăna cu niciunul din aceste modele mai moderne, ci era un utilaj care se învârtea la 360 de grade, care ridica mașinile prin rotirea mecanismului său.

Geniul căruia toți mecanicii auto care folosesc un elevator îi datorează mulțumiri pentru invenția sa este Peter Lunati, un american dornic de progres, care nu s-a mulțumit cu practica de a se strecura sub mașini, săpându-și singur groapa, și care a crezut mereu în mai bine.

Când a inventat primul elevator auto, Peter Lunati avea deja 35 de ani și o experiență vastă în domeniul mecanicii. El și-a servit și țara la un moment dat, în timpul celui dintâi război mondial, acordând suport moral soldaților întorși din bătălii, dar la scurt timp după ce s-a încheiat oroarea a revenit la prima sa dragoste: mașinile.

Peter Lunati a lucrat ca mecanic încă din adolescență și atunci când i-a venit ideea construirii primului elevator auto, avea deja atelierul său. De aceea, știa mai bine ca oricine ce eforturi trebuie să îndure un mecanic pentru a-și îndeplini misiunea. Dar ideea de a construi un elevator nu i-a venit până într-o zi ca oricare alta, când a mers să se tundă. La fel cum Isaac Newton se spune că a descoperit gravitația când un măr l-a lovit în cap, așa se pare că și pe Peter Lunati l-a “lovit” inspirația atunci când stătea așezat pe scaunul frizerului său și la un moment dat a rămas uimit de ușurința cu care acesta îi ridica trupul la o înălțime potrivită pentru a-l tunde, doar învârtindu-i scaunul.

Astfel, pornind de la același principiu pe care se bazează și mecanismul scaunelor de frizer, Peter Lunati a inventat primul elevator în anul 1925, utilaj care s-a bucurat de un succes răsunător la vremea sa și care încă mai poate fi zărit într-unele ateliere auto din State.

Cât de importante sunt elevatoarele auto pentru succesul unui atelier?

Se spune că îți dai seama de valoarea unui lucru abia atunci când îl pierzi. Dar în cazul elevatoarelor auto, lucrurile au stat taman invers. Folosind creația lui Peter Lunati, mecanicii auto din întreaga Americă au început să se întrebe cum au putut sta atâtea decenii fără un astfel de dispozitiv și în mai puțin de 25 de ani au comandat peste 100.000 de elevatoare.

Structura elevatoarelor auto s-a schimbat în timp. Dar funcțiile lor de bază au rămas exact aceleași și în prezent, aproape că nu există niciun atelier auto respectabil care să nu dețină unul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri