Producătorul german de camioane şi autobuze MAN, controlat de Volkswagen, a anunţat că ar putea concedia până la 9.500 de angajaţi în Austria şi în Germania, ca parte a programului de reducere a costurilor, pe fondul reducerii vânzărilor în urma pandemiei de coronavirus.

Programul este menit să ajute compania să ajungă la o rentabilitate a vânzărilor de 8% în 2023, a informat MAN, care aparţine grupului Traton din cadrul Volkswagen, potrivit Agerpres.

De asemenea, conform planului de reducere a costurilor, departamentele de dezvoltare şi producţie ale MAN vor fi reorganizate, iar unităţile de producţie Steyr din Austria şi Plauen şi Wittlich din Germania ar putea fi închise.

"Consiliul de Administraţie estimează ca măsurile planificate legate de forţa de muncă să cauzeze cheltuieli de restructurare de până la 300 de milioane de euro", se arată într-un comunicat al MAN.

Compania are ca obiectiv reducerea costurilor cu 1,8 miliarde de euro (2,1 miliarde de dolari) până în 2023.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri