BMW Group foloseşte noua aplicaţie de realitatea augmentată (AR) în ingineria conceptelor şi prototipurilor auto, accelerând procesele cu până la 12 luni, de la secţiuni individuale ale automobilului până la etape complexe de producţie.

Ochelarii AR permit afişarea de suprafeţe pe caroseria automobilului, de exemplu pentru a fi suprapuse cu modele 3D holografice la scară reală, astfel încât o gamă de variante de concept şi procese de asamblare pentru automobile de serie viitoare poate fi evaluată flexibil şi eficient.

Citiți și Cele mai bune țări pentru a conduce o mașină electrică.

Automobilele şi componentele acestora sunt vizualizate pe o platformă conectată la sistemul BMW Group de gestionare a datelor produselor. Fişierele CAD ale componentelor sunt importate prin drag-and-drop din baza de date web în ochelarii AR, pe care specialiştii le pot folosi pentru a reproduce datele în 3D şi dimensiunea originală într-un mediu realist.

Aplicaţia AR este controlată manual, permiţând interacţiunea directă cu componentele virtuale.

Cu aplicaţia AR, o mişcare simplă a mâinii este suficientă pentru a modifica nu numai dimensiunea, ci şi poziţia şi unghiul componentelor. În plus, pot fi create secţiuni transversale pentru a oferi o imagine a structurilor interioare ale automobilului.

Citiți și Peste zece SUV-uri electrice, la vânzare în România în 2020.

Un alt avantaj este colaborarea uşoară: oamenii din diferite locaţii din întreaga lume pot folosi modul multi-user pentru a face echipă şi a revizui împreună designurile şi conceptele şi pentru a identifica orice erori.

Ca parte a acestui proiect, BMW Group lucrează cu un start-up din München şi o organizaţie de cercetare. Lucrul la dezvoltarea şi trecerea în regim pilot a primei aplicaţii de augmented reality au început în decurs de un an la uzina-pilot de automobile a BMW Group din München. Cercetarea şi dezvoltarea metodologiei se concentrează pe vizualizări bazate pe cloud şi recunoaşterea inteligentă a obiectelor.

Citiți și Ce mașini electrice din Europa au cele mai multe daune.

Uzina-pilot a BMW Group este situată în Centrul de Cercetare şi Inovaţie din München, cu alte trei facilităţi asociate în nordul oraşului, în Hallbergmoos, Oberschleissheim şi Garching. Uzina-pilot cuprinde un atelier de caroserie, precum şi unităţi de asamblare, prototip şi construcţie de concepte şi Centrul de Producţie Aditivă, un centru de excelenţă pentru imprimarea 3D.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri