Grupul KMG International a deschis o nouă stație Rompetrol în Georgia, în apropierea stațiunii turistice Borjomi. Unitatea se înscrie în noul concept al stațiilor de distribuţie carburanţi Rompetrol din România și regiune – Republica Moldova și Bulgaria, definit de noile elemente de identitate vizuală.

Stația din Borjomi este prevăzută cu pompe dotate cu sisteme multimedia și care asigură un consum redus de energie, precum și cu sisteme moderne de protejare a mediului (senzori de monitorizare și control în timp real pentru rezervoarele de carburanți, sistem de recuperare vapori la pompele de alimentare).

Pe lângă serviciul de plată la pompă Fill&Go Card, aceasta oferă gamele de carburanți Efix și EfixS produse de rafinăria Petromidia, care permit o creștere a performanţelor automobilului, a randamentului și fiabilităţii motorului. În plus, carburanții EURO 5 conțin și un amestec de componenți activi pentru protecția motorului, asigurând o bună funcționare a acestuia.

“În contextul crizei generale cauzate de Covid 19, principala prioritate a companiei a fost protejarea angajaților și clienților noștri, reușind în același timp să ne continuăm investițiile, cu un impact major în susținerea bugetelor locale și centrale, dar și în crearea de noi locuri de muncă. În acest an am reușit să deschidem șase noi benzinării în Georgia și intenționăm să finalizăm alte patru unități în perioada următoare", declară Zamanbek Mirzayanov, directorul general al Rompetrol Georgia.

Înființată în 2005, Rompetrol Georgia este binecunoscută pe piață locală ca un distribuitor de carburanți de înaltă calitate și una dintre cele mai importante companii petroliere.

Subsidiara Grupului KMG International operează pe plan local o rețea de 85 benzinării si 2 depozite de carburanți. Compania desfășoară și activități en gros prin depozitul din Portul Batumi (28.500 metri cubi), precum și prin depozitul Tbilisi - care a fost complet modernizat, crescând capacitatea de stocare de la 6.500 tone la 10.000 tone.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri