Hyundai a adus un facelift celei de-a patra generație a SUV-ului Santa Fe și a mizat pe un design și tehnologii care să ofere o experiență premium celor care cumpără mașina de 50.000 de euro. Aspectul îmbunătățit, împreună cu noile caracteristici pot fi văzute atât la exterior, cât și în interior.

Odată cu faceliftul, SUV-ul Hyundai Santa Fe primește în premieră versiuni hybrid și plug-in hybrid. Pentru că încă nu sunt disponibile, am testat motorul diesel de 2,2 litri CRDi de 200CP, transmisie automată cu 8 trepte şi tracţiune integrală, cu nivelul de echipare Luxury.

Privit din față, noul Santa Fe se remarcă prin grila față de mari dimensiuni cu elemente geometrice 3D care încorporează luminile de zi (DRL) în forma literei "T".

În partea din spate, bara de protecție a fost modificată, în timp ce stopurile reproiectate au fost unite printr-o bandă reflectorizantă de culoare roșie. Pasajele puternic arcuite ale roților, alături de noile jante din aliaj de 20 de inchi, conturează personalitatea puternică a autovehiculului.

Interiorul reproiectat dă senzația de mai mult spațiu și confort. Consola centrală nouă, poziţionată mai sus, pare că plutește datorită spațiului disponibil pentru depozitare de sub aceasta. Aceeași abordare au avut-o și britanicii pentru SUV-ul de lux Aston Martin, spunând că doamnele își pot pune geanta în acel spațiu. Delimitarea pasagerilor față și scaunele mari din piele cu numeroase profile le oferă acestora senzația că stau fiecare într-un fotoliu.

Pe consola centrală, toate butoanele sunt amplasate intuitiv. SUV-ul facelift nu mai are un schimbător de viteze clasic, ci butoane P, R, N, D, în locul acestuia. Sistemul este shift-by-wire, fără legături mecanice.

Santa Fe facelift vine și cu un selector Drive / Terrain rotativ, situat tot pe consola centrală, pentru a comuta între diferite moduri de rulare. Setările sistemului de tracţiune integrală HTRAC pot fi schimbate în funcție de o varietate de situații de conducere.

Când porniți mașina selectorul este în Drive pe modul Comfort, însă puteți să alegeți Eco, Sport sau Smart. Smart intuiește stilul de conducere și alege un mod de conducere în locul șoferului. Dacă apăsați în centrul selectorului comutați pe Terrain și puteți alege între Snow (zăpadă), Mud (noroi) și Sand (nisip).

Informațiile de pe ceasurile de bord clasice sunt afișate pe un ecran de 12.3 inci, care își schimbă grafica în funcție de modul de conducere ales de șofer.

Modurile selectate sunt afișate pentru scurt timp pe tabletă de 10.25 inci de tip AVN (audio, vizual, navigation) amplasată deasupra consolei centrale. Pe ecranul tactil sunt amplasate, de altfel, o mulțime de informații selectate prin apăsarea butoanelor pentru acestea: MAP, NAV, Radio, Media, etc.

Santa Fe facelift este primul SUV Hyundai bazat pe noua platformă care sporește stabilitatea modelului cu gardă la sol de 18,5 cm. Acest lucru l-am remarcat pe autostradă, unde mașina de 1.860 de kg și 1,73 metri înălțime a stat impecabil și la viteze de peste 130 km/h.

În ceea ce privește consumul, în afara orașului este foarte bun însă în oraș nu reușește să scadă sub 14 litri la 100 de km parcurși.

Pe autostradă, la 130 km/h, motorul diesel de 2,2 litri 200 CP a afișat un consum de 8,2 litri la 100 de km. La această viteză, cutia automată este în treapta a 8-a, iar acul turometului urcă la 2.000 de ture. Dacă nu vă grăbiți prea tare și mergeți cu 100 de km/h, acul turometului va coborî la 1.500 de ture în treapta a 8-a, iar consumul va fi de 6,2 litri la 100 de km.

În oraș, masina este foarte plăcută, destul de silențioasă pentru un diesel, însă pe autostradă, la peste 100 de km/h, nu mai este așa de liniște în habitaclu.

Este o mașină mare de familie, cu o lungime de 4.770 mm, o lăţime de 1.890 mm şi un ampatament de 2.765 mm, care oferă mult spațiu chiar și pasagerilor de pe al doilea rând de scaune.

În ciuda dimensiunilor, SUV-ul se conduce ușor și oferă o perspectivă bună asupra traficului, în timp ce tehnologiile de la bord ajută adesea șoferul.

Una dintre cele mai interesante tehnologii pe care mi-aș dori să o văd pe orice model este asigurarea vizibilității în laterală atunci când schimbi banda. Odată ce ai pus semnal dreapta sau stânga, camera amplasată pe oglinda laterală oferă o imagine șoferului pe ecranul de bord indiferent de viteza pe care o are mașina. Pe lângă semnele luminoase care se aprind pe oglinzile laterale atunci când schimbi direcția de mers cu semnal, imaginea video oferă o vedere la distanță care te ajută să afli dacă se apropie un biciclist atunci când virezi la dreapta.

O tehnologie interesantă este și pornirea mașinii din telecomandă și mutarea acesteia mai în față sau mai în spate pentru situațiile în care într-o parcare este prea puțin loc ca să vă urcați confortabil.

Alte sisteme de siguranţă şi asistenţă pe care le oferă Santa Fe sunt sistemul Forward Collision-Avoidance Assist care detectează pietonii care apar în faţa maşinii şi asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie. Noul model are un sistem de camere 360°.

Citeste si:

    Pe drumuri neasfaltate, Santa Fe este și mai plăcut decât pe șosea. La viteză redusă, mașina este silențioasă, iar denivelările nu se simt în habitaclu mai deloc. Modelul are o suspensie de tip McPherson pe puntea din faţă şi multi-link pe spate.

    Specificații Hyundai Santa Fe diesel:

    • Motor: 2151 cc 201 CP / 446 Nm
    • Accelerație: 0-100 km/h 9,5 secunde,
    • Viteza maximă: 205 km/h,
    • Lungime: 4785 mm,
    • Lățime: 1900 mm,
    • Înălțime: 1730 mm,
    • Ampatament: 2765 mm,
    • Volum rezervor: 67 litri,
    • Volum portbagaj: 634 litri
    • Masă proprie 1863 kg
    • Gardă la sol 185 mm

    Sursa foto: Wall-Street.ro

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Cristian Gubandru
    Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Auto »



    Setari Cookie-uri