Directorul general de la constructorul auto francez Renault SA, Luca de Meo, a avertizat că efectele crizei globale de aprovizionare cu semiconductori se vor resimţi până anul viitor, un avertisment care nu este unul de bun augur pentru revenirea producţiei de automobile.

O serie de importanţi furnizori au prevenit Renault că acest deficit de aprovizionare "este o problemă structurală care va exista şi în 2022", a declarat Luca de Meo cu prilejul unei audieri în parlamentul francez. "Va exista tensiune în sistem şi în cazul în care capacitatea de producţie se va îmbunătăţi", a adăugat Luca de Meo, potrivit Agerpres.

Aceste comentarii sugerează că problemele în aprovizionarea cu semiconductori, probleme care mulţi constructori auto, inclusiv Renault, se aşteptau să atingă un nivel maxim în trimestrul al doilea al acestui an, vor continua să afecteze producţia de automobile pentru o perioadă mai lungă de timp.

Recent, şi constructorii auto Daimler AG şi Jaguar Land Rover au avertizat la rândul lor că vânzările vor continua să aibă de suferit din cauza deficitului de cipuri.

"Am reuşit să facem faţă situaţiei în primul semestru dar, desigur, am pierdut volume" de producţie, a spus de Meo. Ceea ce este frustrant pentru industria auto este că vizibilitatea cu privire la livrări "se schimbă de la o săptămână la alta", a adăugat directorul general de la Renault (foto).

Luca de Meo, director general RenaultMercedes-Benz, cel mai mare producător mondial de automobile de lux, a anunţat marţi că livrările sale în al doilea trimestru au fost afectate în mod "semnificativ" de lipsa de cipuri. De Meo a spus anterior că această criză a cipurilor ar putea reduce producţia Renault cu cel puţin 100.000 de vehicule în acest an, o cifră pe care nu a dorit să o comenteze miercuri.

Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Constructorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

Luca de Meo, fost director la Volkswagen, unde a relansat marca Seat, a fost însărcinat să ajute Renault să depăşească criza provocată de arestarea fostului şef Carlos Ghosn, care a lăsat în urmă un grup auto cu o multitudine de modele, dar cu marje de profit reduse.

Planul de relansare al lui Luca de Meo, botezat "Renaulution", presupune disponibilizarea mai multor mii de angajaţi, reducerea gamei de modele şi îmbunătăţirea cooperării între cei trei parteneri ai alianţei. Recent Renault a informat că îşi va combina trei uzine din nordul Franţei într-o nouă entitate legală, denumită Renault ElectriCity, care va produce 400.000 de vehicule electrice pe an în 2025.

În 2020, Grupul Renault, proprietarul Dacia, a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute s-au redus cu 21,3% până la 2,95 milioane de unităţi. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri