China a prezentat un tren maglev care poate atinge viteza maximă de 600 km/h. Viteza pe care o poate atinge trenul, dezvoltat de China şi fabricat în oraşul de coastă Qingdao, îl face cel mai rapid vehicul terestru din lume.

Cu ajutorul forţei electromagnetice, trenul maglev ''levitează'' deasupra căii ferate, fără a exista contact între caroserie şi şine, scrie Agerpres.

China utilizează această tehnologie de aproape două decenii, pe o scară foarte limitată.

Shanghai dispune de o linie maglev scurtă, între unul dintre aeroporturile sale şi oraş.

Deşi în China nu există încă linii pentru trenurile maglev care să lege oraşe mari sau provincii, unele localităţi, printre care Shanghai şi Chengdu, au început să studieze acest domeniu.

La 600 km/h, ar dura doar 2,5 ore pentru a călători de la Beijing la Shanghai cu trenul - o distanţă de peste 1.000 km. Prin comparaţie, o asemenea călătorie ar dura 3 ore cu avionul şi 5,5 ore pe calea ferată de mare viteză.

Mai multe ţări, precum Japonia sau Germania, doresc, de asemenea, să construiască reţele maglev, deşi costurile ridicate şi incompatibilitatea cu infrastructura feroviară actuală continuă să împiedice dezvoltarea rapidă a acestora.

Sursa foto: Captura YouTube

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri