Autoritățile americane cercetează cel puțin 11 accidente în care au fost implicate automobile Tesla ce foloseau sistemul autopilot și alte opțiuni ce fac autonome mașinile dezvoltate de firma lui Elon Musk. Potrivit investigațiilor preliminare, se pare că, atunci când funcționează autonom, mașinile Tesla au o problemă cu detectarea autoturismelor de urgență, precum cele de poliție, de pompieri sau ambulanțele.

În toate cele 11 cazuri investigate, mașinile Tesla s-au ciocnit de autoturisme de urgență care se aflau deja la locul unui accident ce avusese loc anterior, scrie CNN. Șapte din aceste accidente s-au soldat cu 17 răniți și o persoană decedată.

Toate mașinile Tesla implicate în accidente aveau sistemul autopilot activat.

Acțiunile Tesla au scăzut cu 5% pe bursa americană după anunțul investigației.

Accidentele investigate au avut loc între ianuarie 2018 și iulie 2021, majoritatea pe timp de noapte.

Tesla vrea să ofere șoferilor autoturisme complet autonome, însă deși datele companiei arată că mașinile care folosesc sistemula autopilot au mai puține accidente/km decât cele conduse de șoferi, compania avertizează clienții că ”opțiunile autopilot din prezent necesită o supraveghere atentă din partea șoferului și nu fac mașina complet autonomă”.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri