Aproape 400 de transportatori rutieri din Timișoara, Arad și Oradea au scos astăzi camioanele în stradă pentru a protesta împotriva tentativei Guvernului de a supra-impozita sectorul transporturilor din România. Protestul se desfășoară pe centurile municipiilor Arad și Oradea.

Supra-impozitarea apărută ad-hoc printr-o reinterpretare a legii, împinge spre faliment sectorul transporturilor rutiere din România, singura industrie în care capitalul românesc
reprezintă peste 98% și care reușește să se claseze pe al treilea loc la nivelul Uniunii Europene, susține Asociația Patronală a Transportatorilor Europa, într-un comunicat de presă.

Transportatorii protestează astăzi pe centurile orașelor Arad și Oradea împotriva hotărârii ca diurnele șoferilor transportatorilor români să fie impozitate retroactiv, pe 5 ani.

,,Diurnele nu se impozitează în niciun stat din Uniunea Europeană’’, a declarat Dorin Jurjuț, vicepreședinte al Asociației Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE – 2002).

,,Suntem puși cu spatele la zid, cu ale cuvinte suntem împinși spre faliment, prin reinterpretarea diurnei ca venit salarial și solicitându-ne sume pentru ultimii 5 ani, sub
amenințarea sechestrului și a închiderii companiilor’’, a adăugat Dorin Jurjuț.

,,Este fără precedent. Firmele de transport cu capital românesc sunt efectiv mutilate, solicitându-li-se retroactiv impozite pe ultimii 5 ani, impozite inventate care, în condițiile
unor marje de profit de 2,5%-3% pe an, echivalează cu profitul pe 20 de ani. În mod real, aceste sume nu pot fi plătite și nici nu trebuie plătite, întrucât diurnele nu se impozitează
nicăieri în Uniunea Europeană’’, a declarat Adrian Pop – Președinte al APTE 2002.

Problema recalificării diurnelor ca venit salarial a apărut și în trecut când excesele inspectorilor fiscali, în contradicție cu aquis-ul comunitar în ceea ce privește impozitarea
diurnelor și îndreptate împotriva transportatorilor români au trebuit să fie corectate printr-o lege a amnistiei adoptată de Parlament.

APTE 2002 consideră că și în 2021 este imperios necesară, ca măsură tranzitorie, o astfel de inițiativă legislativă pentru a repara erorile majore ale fiscului resimțite deja în piața (și nu pentru a fi iertați de o datorie care nu există) și totodată este necesară o clarificare definitivă în Codul Fiscal a regimului diurnelor astfel încât legislația în vigoare să nu mai fie interpretată abuziv, vreodată, în contradicție cu legislația europeană și pentru a nu mai dezavantaja în niciun fel competitivitatea în condiții de piață a transportatorilor români față de concurenții din Uniunea Europeană.

Sectorul transporturilor rutiere din România este reprezentat de 40.000 de companii care angajează peste 300.000 de persoane și care contribuie printr-un excedent de balanță comercială sectorial anual de peste 5 miliarde de euro la diminuarea dezechilibrelor economice din România.

Având în vedere ramificațiile pe orizontală a industriei transporturilor rutiere (industria auto, leasing, service-uri, consum, contribuții la buget etc), contribuția reală a sectorului
transporturilor din România depășește 10% din PIB în timp ce angajează aproape 8% din forța de muncă.

Sursa foto: Asociatia Patronala a Transportatorilor Europa 2002

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri