Salonul Internațional de Automobile de la München reunește industria automobilelor și cea a târgurilor comerciale în cadrul IAA Mobility. Din păcate acesta este un târg organizat cu doar câteva mărci auto. Printre brandurile care au refuzat participarea se numără cele din grupul Stellantis (Fiat, Opel), Toyota, Volvo, Ferrari, Rolls Royce. Constructorii auto, care sunt prezenți la Munchen, au expus concepte electrice care prefigurează modele ce vor fi lansate peste 2-3 ani. Iată câteva dintre acestea.

BMW i Vision Circular

BMW a lansat conceptul i Vision Circular, care este 100% reciclabil, fabricat în totalitate din materiale secundare sau materii prime regenerabile.

Modelul are bordul și volanul imprimate 3D. Tapițeria scaunelor este din plastic reciclat și este fixată într-un cadrul din aluminiu.

Mercedes-Benz EQG Concept

Mercedes-Benz a dezvăluit la Munchen conceptul EQG, care prefigurează o versiune electrică a actualului Clasa G. SUV-ul ar putea avea patru motoare electrice, fiecare pe câte o roată, și o transmisie automată cu două rapoarte.

Mercedes-Benz susține că noul SUV electric va fi la acelasi nivel cu modelul convențional.

Mercedes-Benz Vision AVTR

Mercedes-Benz a expus la Munchen conceptul electric Vision AVTR inspirat de filmul Avatar, lansat în 2009, regizat de James Cameron.

Prototipul are două motoare electrice și o baterie, care i-ar permite o autonomie de 700 km.

Smart Concept #1

Smart Concept #1 prefigurează un viitor SUV electric de serie. Viitorul model electric Smart va fi fabricat în China.

Noul model are 4.29 metri lungime, 1.91 metri lățime și înălțime de 1.7 metri. Ampatamentul este de 2.75 de metri.

Mercedes-Maybach EQS

Conceptul Mercedes-Maybach EQS prefigurează debutul unui SUV de lux, cu zero emisii, în 2023. Modelul de serie va avea o autonomie de aproximativ 600 de km.

În interior, partea din spate devine un loc confortabil de lucru sau odihnă datorită scaunelor Executive și a pachetului Chauffeur. La aceasta se adaugă detalii exclusive precum noile panouri ale ușilor, ale căror cotiere sunt proiectate ca niște arcade.

Volkswagen ID.Life

Volkswagen ID.Life ne arată liniile unui viitor model electric de oraș, care va ajunge pe piață în 2025. Prețul ar putea fi de 20.000 de euro.

Conceptul este dezvoltat pe o versiune scurtă a platformei MEB. Volkswagen ID.Life este echipat cu un singur motor electric, care dezvoltă 234 CP.

Cupra Tavascan Extreme E

Conceptul electric Cupra Tavascan Extreme E prefigurează un viitor SUV electric, care va ajunge pe piață în 2024.

Prototipul este echipat cu o baterie de 54 kWh. Acesta poate atinge 100 km/h în 4 secunde.

Porsche Mission R

Porsche a prezentat, cu ocazia Salonului Auto de la Munchen, conceptul Mission R, o mașină de competiție, cu zero emisii, care egalează modelul 911 GT3 Cup.

Conceptul Mission R este echipat motoare electrice care dezvoltă o putere constantă de 680 CP. În modul de calificare puterea ajunge la 1.088 de cai putere. Modelul accelerează până la 100 de km /h în 2,5 secunde și atinge o viteză maximă de 300 km/h. Bateria cu o capacitate de 80 kWh, poate fi reîncărcată până la 75% din capacitate în 15 minute.

Sursa foto: Smart

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri