Un pod a fost inaugurat cu mare fast, la ambele capete, în județul Buzău. Este vorba despre podul care leagă orașul Buzău de localitatea Vadu Pașii.

La un capăt panglica a fost tăiată vineri, 22 octombrie, de reprezentanții PSD, în frunte cu președintele consiliului județean, iar la celălalt capăt de către primarul PNL al localității Vadu Pașii, potrivit Ziare.com.

După ce au tăiat panglicile, delegațiile s-au întâlnit la jumătatea podului, unde a avut loc o o slujbă religioasă.

Podul de peste râul Buzău a fost închis circulației publice în anul 2005, în urma inundațiilor care au lovit zona.

Pentru celălalt, cel de la Vadu Pașii, nu au mai fost fonduri. A fost nevoie de 16 de ani promisiuni pentru ca această investiție să fie finalizată.

Ideea inaugurării „duble” a fost a constructorului, care le-a dat întâlnire celor două delegații la jumătatea podului.

Costrucția podului a durat trei ani, costul fiind de 26 de milioane de lei.

Sursa foto: Captură Video/ Youtube/ Leonard Bunilă

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri