Bosch va investi peste 400 de milioane euro în fabricile sale de semiconductori în 2022, ca urmare a crizei globale de cipuri. Vor fi extinse fabricile de plăcuțe semiconductoare din Dresda și Reutlingen, Germania, precum și operațiunile sale din domeniul semiconductorilor din Penang, Malaezia.

„Cererea de cip-uri continuă să crească cu o viteză amețitoare. Având în vedere situația actuală, ne extindem sistematic producția de semiconductori, astfel încât să putem oferi clienților noștri cea mai bună susținere posibilă”, a declarat dr. Volkmar Denner, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH.

Cea mai mare parte a investiției este alocată pentru noua fabrică Bosch de plăcuțe semiconductoare de 300 de milimetri din Dresda, unde capacitatea de producție urmează să fie extinsă și mai rapid în 2022. Aproximativ 50 de milioane de euro din suma planificată vor fi cheltuite anul viitor pentru fabrica de plăcuțe semiconductoare din Reutlingen, lângă Stuttgart.

Bosch va investi aici în total 150 de milioane de euro pentru spațiul suplimentar cu mediu controlat, din 2021 până în 2023. De asemenea, Bosch construiește la Penang, Malaezia un nou centru de testare pentru semiconductori. Începând din 2023, centrul va testa cipurile semiconductoare și senzorii fabricați.

Retail jobs

„Aceste investiții planificate demonstrează încă o dată importanța strategică a deținerii propriei noastre capacități de producție pentru tehnologia de bază a semiconductorilor”, spune Denner.

O accelerare în Dresda, noi spații cu mediu controlat în Reutlingen

„Obiectivul nostru este să mărim producția de plăcuțe semiconductoare în Dresda mai devreme decât era planificat și, în același timp, să extindem capacitatea camerelor cu mediu controlat din Reutlingen. Fiecare cip suplimentar pe care îl producem va fi de ajutor în situația actuală”, a declarat Harald Kroeger, membru al consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH.

Peste 4.000 de metri pătrați vor fi adăugați, în două etape, celor 35.000 de metri pătrați de spațiu cu mediu controlat din Reutlingen. Prima etapă, adăugarea unei suprafețe de 1.000 de metri pătrați pentru producția de plăcuțe semiconductoare de 200 de milimetri, pentru a ajunge la un total de 11.500 de metri pătrați, a fost deja finalizată.

Citeste si:
Bosch va crește numărul locurilor disponibile în programul Școala...
Bosch va crește numărul...

Pentru aceasta a fost necesară transformarea spațiului de birouri într-o cameră cu mediu controlat în ultimele luni și conectarea acesteia la fabrica de plăcuțe semiconductoare existentă printr-o pasarelă. Noua unitate produce plăcuțe semiconductoare din septembrie.

„Ne-am extins deja capacitatea de producție de plăcuțe semiconductoare de 200 de milimetri cu aproximativ 10 procente”, spune Kroeger.

Pentru acest obiectiv au fost necesare cheltuieli de capital de 50 de milioane de euro (în 2021). Prin această mișcare, compania răspunde în special cererii sporite de senzori MEMS și semiconductori de putere cu carbură de siliciu.

A doua etapă a extinderii va crea încă 3.000 de metri pătrați de spațiu cu mediu controlat până la finalul anului 2023. În acest scop, compania va investi aproximativ 50 de milioane de euro în ​​2022 și în 2023. Prin dezvoltarea producției de semiconductori la locația sa din Reutlingen, Bosch creează, de asemenea, 150 de locuri de muncă noi.

Citeste si:
CN Aeroporturi București investește peste 40 de milioane de euro în...
Traficul pe Henri Coandă își...

Noul centru de testare din Penang

O altă parte a cheltuielilor de capital planificate pentru 2022 va fi alocată unui nou centru de testare a semiconductorilor din Penang. Această fabrică înalt automatizată și conectată va efectua testarea cipurilor semiconductoare și a senzorilor începând cu 2023.

În total, Bosch deține peste 100.000 de metri pătrați de teren în zona continentală Penang, iar dezvoltarea va fi efectuată în etape. Inițial, centrul de testare va avea o suprafață de aproximativ 14.000 de metri pătrați, inclusiv camere cu mediu controlat, spațiu pentru birouri, cercetare și dezvoltare și facilități de instruire pentru până la 400 de angajați. Lucrările pentru fundație la noua locație au început la finalul anului 2020, iar construcția clădirilor a început în mai 2021.

Citeste si:
Nimic nu pare să oprească apetitul șoferilor pentru mașinile electrice
Nimic nu pare să oprească...

Centrul de testare își va începe operațiunile în 2023. Capacitatea suplimentară de testare din Penang are rolul de a deschide în viitor posibilitatea introducerii de noi tehnologii în fabricile de plăcuțe semiconductoare Bosch, cum ar fi tehnologia semiconductorilor cu carbură de siliciu pentru Reutlingen. În plus, noua locație din Asia va reduce durata și distanțele pentru livrarea cipurilor.

Semiconductorii ca propunere unică de vânzare

Microelectronica este un factor cheie pentru succesul tuturor domeniilor de activitate ale companiei Bosch. Recunoscând din timp potențialul acestei tehnologii, compania produce componente semiconductoare de mai bine de 60 de ani. Astfel, Bosch este una dintre puținele companii cu o înțelegere profundă a microelectronicii, precum și cu expertiză în electronică și software. Bosch poate combina acest avantaj competitiv decisiv cu punctul său forte în materie de producție de semiconductori.

Citeste si:
Piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa şi...
Piaţa auto din România a avut...

Furnizorul de tehnologie și servicii produce componente semiconductoare în Reutlingen din 1970. Acestea sunt utilizate atât în produsele ​​electronice de larg consum, cât și în aplicațiile auto. Componentele electronice moderne de la bordul autovehiculelor constituie baza pentru reducerea emisiilor din trafic, prevenirea accidentelor rutiere și sporirea eficienței sistemelor de propulsie.

„Bosch se poate baza pe expertiza sa în domeniul auto și al semiconductorilor pentru a dezvolta sisteme electronice superioare. Acest lucru aduce beneficii clienților noștri și unui număr foarte mare de oameni care doresc să se bucure în continuare de o mobilitate sigură și eficientă”, a declarat Kroeger.

Producția la fabrica de plăcuțe semiconductoare de 300 de milimetri din Dresda a început în luna iulie a acestui an, cu șase luni mai devreme decât era planificat. Cipurile produse în noua fabrică sunt utilizate inițial pentru sculele electrice Bosch.

Citeste si:
Rușii vor fabrica Lada Duster, fratele rus al Daciei
Renault a plecat din Rusia,...

Pentru clienții din industria auto, producția de cipuri a început în septembrie, prin urmare cu trei luni mai devreme decât era planificat. De la introducerea tehnologiei de 200 milimetri, în 2010, Bosch a investit peste 2,5 miliarde de euro în fabricile de plăcuțe semiconductoare din Reutlingen și Dresda. În plus, au fost investite miliarde de euro în dezvoltarea microelectronicii.

Sursa foto: Bosch

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri