Constructorul german de automobile premium BMW AG a raportat un profit net trimestrial peste aşteptări, în condiţiile în care a reuşit să compenseze reducerea livrărilor prin majorarea preţurilor şi vânzări solide de vehicule electrice, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

În trimestrul al treilea al acestui an, profitul net al BMW a crescut cu 42,4% în ritm anual, până la 2,58 miliarde de euro, peste estimările analiştilor care mizau pe un rezultat net de 2,34 miliarde de euro. Aceasta în condiţiile în care numărul automobilelor livrate de BMW a scăzut cu 12,2% în trimestru al treilea, până la 600.000 de vehicule, dar veniturile au crescut cu 4,5%, până la 27,47 miliarde de euro.

Veniturile BMW au beneficiat în principal de pe urma automobilelor electrice, ale căror vânzări aproape s-au dublat în primele nouă luni ale acestui an până la 232.000 de unităţi.

"Un mix mai bun de produs şi o mai bună politică de preţ pentru noile vehicule, pe lângă un trend stabil de stabilire a preţurilor pentru vehiculele second hand, a consolidat performanţele financiare", a informat BMW.

Mai mulţi constructori auto, precum Volkswagen, Stellantis sau Renault, au raportat vânzări mai mici în trimestrul al treilea din cauza problemelor în aprovizionarea cu semiconductori. Acele companii care au putut compensa diminuarea livrărilor prin majorarea preţurilor, precum BMW sau Daimler, au înregistrat performanţe mult mai bune decât alţi constructori.

BMW a avertizat încă din luna august că blocajele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare îi vor afecta rezultatele din ultimele şase luni ale acestui an, după ce în trimestrul al doilea a raportat un profit net peste aşteptări de 4,8 miliarde de euro, pe fondul revenirii economiei după carantină.

Miercuri, BMW şi-a menţinut estimările conform cărora în anul 2021 marja operaţională a diviziei sale auto se va situa între 9,5% şi 10,5% din vânzări, adăugând că acest obiectiv va fi atins printr-o uşoară reducere a numărului de angajaţi.

Retail jobs Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri