Bosch în România colaborează cu Orange pentru a testa soluții personalizate pentru vehicule automatizate, folosind comunicație de tip C-V2X via rețelei comerciale 5G.

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj demarează un parteneriat cu Orange Business Services pentru testarea tehnologiei de conducere asistată și automatizată, cu ajutorul infrastructurii și experților 5G Lab.

Abordarea Bosch folosește comunicație Celulară de tip „Vehicle-to-Everything” (C-V2X) cu ajutorul infrastructurii comerciale 5G.

Tehnologia de comunicații C-V2X reprezintă un pilon esențial pentru conducerea automatizată și conectată.

„Ne bucurăm că am demarat acest nou parteneriat și sunt sigur că know-how-ul, expertiza și tehnologiile noastre de ultimă generație vor duce la obținerea unor rezultate excepționale în domeniul mobilității conectate și automatizate”, a declarat Cătălin Golban, șeful departamentului de Inginerie a sistemelor de percepție video din cadrul Centrului de Inginerie din Cluj.

Retail jobs

Divizia de cercetare și dezvoltare din Cluj-Napoca lucrează la dezvoltarea de soluții noi și la îmbunătățirea soluțiilor existente în materie de conducere automatizată și conectată, cu ajutorul avantajelor oferite de tehnologia 5G ca un punct de interes.

Prin urmare, inginerii Bosch din Cluj folosesc autovehicule de testare echipate cu tehnologii 5G, ce permit transmiterea și vizualizarea datelor colectate aproape în timp real, facilitând în mod semnificativ procesul de dezvoltare a soluțiilor de conducere automatizată și asistată. Obiectivul acestui proiect este optimizarea și inovarea continuă, pe baza datelor colectate din scenarii reale de trafic. Această nouă tehnologie de comunicații facilitează transmisia rapidă a datelor de la vehiculele de testare către un server central sau către o infrastructură cloud și, astfel, inginerii care lucrează la tehnologiile de conducere automatizată și asistată pot prelucra și analiza rapid informațiile.

Citeste si:
FOTO | Imagini în plină iarnă surprinse pe Someșul Cald, în Cluj
FOTO | Imagini în plină iarnă...

Comunicația de tip C-V2X bazată pe 5G este una din tehnologiile cu un potențial foarte mare pentru îndeplinirea condițiilor acestor funcții și pentru asigurarea nivelului de performanță necesar pentru schimbul de date. Noul standard de comunicații permite inginerilor Bosch sau colaboratorilor aflați oriunde în lume să vizualizeze datele colectate de senzorii vehiculului de testare, precum senzorii video, radar, cu ultrasunete sau lidar.

Centrul de Inginerie din Cluj dezvoltă software și algoritmi pentru prelucrarea datelor provenite de la senzorii radar, video și cu ultrasunete, pentru conducere asistată și automatizată. Combinația dintre 5G și tehnologia senzorilor aduce un plus de valoare în procesul de inovație și dezvoltare. Cu o rată de transfer crescută și o latență scăzută, 5G este orientat către conectivitatea atât a mașinilor, cât și a utilizatorilor. Astfel, pe de o parte, va îmbunătăți metodologia de inginerie a produselor și, pe de altă parte, va avea ca rezultat funcții avansate, în special în domeniul asistenței la condus și al conducerii automatizate.

Citeste si:
Bosch lucreaza la un computer de bord pentru autovehicule automatizate
Bosch lucreaza la un computer...

La Centrul de Inginerie din Cluj, Bosch contribuie la modelarea viitorului mobilității prin dezvoltarea de proiecte în domeniul conducerii automatizate și asistate. Funcțiile precum frânarea automată de urgență pentru evitarea coliziunilor cu obiecte străine, precum autovehicule, pietoni, bicicliști și animale, menținerea benzii de rulare sau parcarea automată pot salva vieți și îmbunătățesc confortul în timpul condusului. Pe lângă senzorii radar și cei cu ultrasunete, din ce în ce mai multe vehicule beneficiază în prezent de camere video integrate. Aceste camere primesc informații pe care le pot prelucra ulterior cu ajutorul sistemelor de calcul electronice integrate. Ca atare, datele video primite de la camere sunt prelucrate în timp real, cu ajutorul puterii de calcul avansate și al metodelor de inteligență și viziune artificială, pentru a obține pozițiile obiectelor din trafic, vehiculelor, pietonilor, poziția vehiculului pe banda de circulație, semnificațiile semafoarelor, indicatoarelor sau a marcajelor rutiere.

Citeste si:
Producătorul de baterii Rombat a înregistrat vânzări record în 2021
Producătorul de baterii...

Orange 5G Lab este o inițiativă Orange realizată în colaborare cu Institutul de Cercetare UPB CAMPUS, care își propune să sprijine cercetătorii, startup-urile și companiile care doresc să își testeze în avans soluțiile bazate pe 5G și să inoveze în jurul acestei tehnologii. Orange 5G Lab face parte dintr-o inițiativă internațională a grupului Orange care își propune să sprijine actorii economici și cercetătorii să descopere valorile, utilitatea și oportunitățile aduse de 5G și să dezvolte soluții care vor face diferența în economia digitală. Sursa foto: Bosch

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri