În perioada 17 octombrie-16 noiembrie, 366 de șoferi au fost amendați de polițiștii locali din Sectorul 6, de la Ordine Publică, cu 394.400 de lei, potrivit unui anunț al Primăriei Sectorului 6.

"Spațiul verde nu este loc de parcare, astfel că cei prinși că-și lasă mașinile pe iarbă sunt sancționați! 366 de șoferi au fost amendați de polițiștii locali, de la Ordine Publică, cu 394.400 de lei", a informat Primăria Sectorului 6.

Amenda pentru un autoturism este cuprinsă între 1.000 și 1.500 de lei, iar pentru vehiculele cu masă mai mare de 3,5 tone, între 1.500 și 2.500 de lei.

Acțiunile punctuale au avut loc timp de o lună, în perioada 17 octombrie-16 noiembrie. Acestea vor continua.

Potrivit legii, scuarul, aliniamentul plantat în lungul bulevardelor, străzilor şi trotuarelor și terenul liber, neproductiv, din intravilan, sunt zone considerate spațiu verde, unde parcarea sau staționarea sunt interzise.

Sursa foto: Primăria Sectorului 6

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri