Pasagerii români ar putea beneficia de o cale ferată de mare viteză care să lege Bucureştiul de reţeaua transeuropeană, iar proiectul s-ar putea materializa până în anul 2040, dacă se respectă planurile, a declarat comisarul european Adina Vălean, într-o intervenţie online la dezbaterea "Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Naţional pe Transporturi Feroviare?".

"Suntem într-o colaborare permanentă cu Ministerul Transporturilor din România pentru planurile de infrastructură apropo de reţeaua transeuropeană de transport pentru o potenţială cale ferată de mare viteză pentru pasageri în România, care să fie traseul optimal şi ce cărămizi trebuie să punem din timp pentru pregătirea unui astfel de proiect care ar putea fi fezabil până în 2040, dacă ne ţinem de planuri, ne aşezăm de acum, le urmărim. Acest proiect ar urma să lege Bucureştiul de reţeaua de mare viteză europeană. Ăsta este un nou deziderat pe care îl avem la nivel european pentru pasageri", a precizat Vălean, citată de Agerpres.

Cât priveşte posibilitatea ca pasagerii să apeleze la tren pentru a veni de la Bruxelles la Bucureşti, Vălean a apreciat că această opţiune ar fi posibilă numai dacă distanţa poate fi parcursă sub trei ore şi, cel mai probabil, cu un o cursă de noapte.

"Noi ştim foarte bine că, pentru a face opţiunea pentru tren în locul avionului, trebuie ca distanţa să poată fi parcursă în condiţii bune, sub trei ore. Dacă nu faci mai puţin de trei ore, cetăţenii nu iau această alternativă. Şi nu vorbesc despre România, vorbesc despre toţi europenii. Să zicem, Bucureşti - Budapesta, prima etapă să ne legăm spre vestul Europei. Dar există un mare trend pentru reînfiinţarea trenurilor de noapte. Există unul deja între Viena şi Bruxelles, (...) pare a fi un nou trend în politica europeană, capitalele statelor membre UE doresc să reinstituie acest serviciu, acum avem o discuţie pentru traseul Suedia - Danemarca - Germania - Belgia. Este un proiect care, până a fi sustenabil economic, trebuie subvenţionat. Dar aceste ţări doresc să facă, de exemplu, acest traseu cu tren de noapte. Bucureşti - Bruxelles nu poate fi un traseu decât într-o astfel de ipoteză, pentru că, altfel, distanţa e prea mare", a explicat Adina Vălean.

Sursa foto: CFR Călători

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri