Valea Prahovei are cele mai atractive stațiuni turistice pentru persoanele care ajung din sudul României, cu precădere din București și Ilfov. Pe lângă multitudinea de posibilități de petrecere a timpului liber, de la schi, derdeluș și până la facilitățile mai „călduroase” la care turiștii au acces în interiorul unităților hoteliere, cum sunt terapiile cu apă sau masajele, stațiunile de la munte, de pe Valea Prahovei sunt cele mai populare pentru că se ajunge cel mai ușor cu mașina. Cu toate acestea, aglomerația care se formează deseori pe drumul către Brașov este cea care le prelungește inutil vacanța turiștilor care doar stau în autoturisme și circulă bară la bară.

Există însă șase rute ocolitoare până la Brașov pentru a evita aglomerația, mai ales în perioadele Sărbătorilor de Iarnă sau a Sărbătorilor Pascale. Unele dintre ele sunt cunoscute, în timp ce altele sunt mai puțin populare, iar altele nu sunt recomandate în vreme de iarnă.

Bucureşti-Piteşti-Câmpulung-Bran-Braşov

Este una dintre cele mai la îndemână rute pentru cei care vor să plece din Capitală și să ajungă pe Valea Prahovei. Distanța e de aproximativ 280 de kilometri pe care o vei parcurge în aproximativ patru ore.

Citește și: Iar bară la bară pe Valea Prahovei? Cum arată o campanie care îi motivează pe români să citească, în cele mai aglomerate locuri de pe Valea Prahovei

Bucureşti-Târgovişte-Dragoslavele-Bran-Braşov

Un alt mod de a ajunge la Brașov este prin orașul Târgoviște pentru a ajunge ulterior pe culoarul Rucăr-Bran și mai apoi în Brașov. 210 kilometri vei parcurge pe această rută, iar durata călătoriei, în circumstanţe normale, ajunge la aproximativ trei ore şi jumătate.

Bucureşti-Târgovişte-Pucioasa-Sinaia-Braşov

Dacă alegi această rută vei parcurge 190 de kilometri până la Brașov, în circa trei ore și jumătate. Deși este o rută ocolitoare perfectă, care evită practic zona Comarnic, acolo unde șoferii întâmpină des aglomerație în trafic, în condiții de iarnă drumul trebuie parcurs cu atenție. Uneori se poate circula mai dificil pe această rută, din cauza condițiilor meteo din anotimpul rece.

Bucureşti-Ploieşti-Vălenii de Munte-Cheia-Braşov

Acest dum poate fi parcurs în aproximativ trei ore şi jumătate (180 de kilometri ).

Bucureşti-Vălenii de Munte-Tabla Buţii-Braşov

Acest drum este cel mai lung din lista traseelor ocolitoare până pe Valea Prahovei. Este vorba de 190 de kilometri pe care îi vei parcurge în cinci ore. Avantajul este că te vei bucura de un drum spectaculos dacă te încumeți să urmezi acest drum.

Bucureşti-Ploieşti-Câmpina-Valea Doftanei-Săcele-Braşov

Și această rută este una care se face în mai multe ore, mai exact cinci ore. Vei face 170 de kilometri pe această rută, însă important de știut este că ar trebui să alegi acest traseu doar dacă ai mașina foarte bine echipată, iar pe timpul zăpezii ar trebui evitat acest drum, chiar dacă este un drum ocolitor cu peisaje care îți taie răsuflarea.

Sursa: Adevărul.ro

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri