O nouă linie de autobuze AeroBus va face legătura între Aeroportul "Henri Coandă" şi Piaţa Unirii.

Linia va fi deservită de zece autobuze ultramoderne care, la interval de 20 de minute, vor parcurge zona metropolitană cu o viteză sporită, dat fiind numărul redus de staţii: Aeroport "Henri Coandă " Sosiri, Piaţa Presei Libere, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Universitate, Piaţa Unirii.

Autobuzele vor fi vopsite în culori uşor vizibile, pentru a se remarca printre alte vehicule de transport şi aeroportuare, vor fi inscripţionate distinct şi vor oferi un confort sporit călătorilor, atât pentru locurile pe scaune, cât şi spaţiu generos, special delimitat, pentru depozitarea bagajelor.

Accesul va fi facil pentru toate categoriile de călători şi pentru bagaje. Autobuzele vor fi dotate cu sistem info-călători minim bilingv (în română şi engleză), prize usb pentru încărcarea dispozitivelor electronice la fiecare rând de scaune, aer condiţionat, climatizare. Gradul de poluare al noilor autobuze va fi în conformitate cu prevederile "Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători, în regiunea Bucureşti - Ilfov".

Durata contractului va fi de zece ani, iar operarea acestei linii va fi în sarcina unui operator ales prin procedură competitivă, în baza unui nou contract de delegare a serviciului public de transport.

Înfiinţarea unei noi linii de transport călători a fost aprobată în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti- Ilfov.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri