Vânzările de maşini electrice în Europa Occidentală le-au depăşit pe cele ale modelelor diesel pentru prima dată, în decembrie 2021, arată datele preliminare, şoferii continuând să aleagă maşini ecologice subvenţionate în defavoarea celor care depind de combustibilul care a provocat în 2015 scandalul emisiilor la Volkswagen.

Mai mult de o cincime din noile maşini vândute pe 18 pieţe europene, inclusiv Marea Britanie, erau alimentate exclusiv pe baterii, în timp ce maşinile diesel, inclusiv diesel hibrid, au reprezentat mai puţin de 19% din vânzări, susţine analistul auto independent Matthias Schmidt, scrie Agerpres.ro.

Datorită subvenţiilor generoase din Germania şi din alte ţări, precum şi reglementărilor stricte introduse în 2020, care forţează producătorii auto din UE să vândă mai multe vehicule cu emisii scăzute, vânzările de maşini electrice sunt în creştere constantă.

Tendinţa a accelerat în trimestrul patru din 2021, când Tesla a dovedit că s-a adaptat mai bine decât rivalele la deficitul global de semiconductori, livrând un număr record de maşini electrice - 309.000.

De asemenea, producătorii auto europeni au accelerat vânzările de vehicule electrice în decembrie, pentru a reduce flota de maşini poluante şi a evita amenzile de la Bruxelles, după ce au prioritizat producţia celor mai profitabile modele, în special SUV-urile care poluează masiv, în timpul crizei provocate de perturbările din lanţurile de aprovizionare.

Peste 170.000 de mașini electrice vândute într- o lună

Ca rezultat, luna trecută au fost vândute 176.000 vehicule complet electrice în Europa Occidentală, un nivel record, şi de peste şase ori mai mult decât în decembrie 2020. Comparativ, în decembrie 2021 au fost vândute aproape 160.000 modele diesel.

Vânzările de maşini diesel sunt în declin accentuat de când a izbucnit scandalul emisiilor - Dieselgate. În luna septembrie 2015, Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a provocat un şoc după ce a recunoscut că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Grupul auto german a anunţat recent că noile ţinte de emisii mai stricte ale Uniunii Europene îl vor forţa să crească proporţia ocupată de vehiculele hibride şi electrice în vânzările sale totale de autoturisme în Europa până la 60% în 2030, de la o ţintă anterioară de 40%.

În 2015, modelele diesel reprezentau mai mult de jumătate din livrările din Europa Occidentală.

"Declinul livrărilor maşinilor diesel s-a accentuat de la izbucnirea scandalul emisiilor, determinând Volkswagen să-şi accelereze tranziţia la modele electrice şi să anunţe planurile pentru primul model electric, ID.3, care a fost lansat în 2020", subliniază FT.

Volkswagen a fost anul trecut cel mai mare producător de vehicule electrice în Europa Occidentală, vânzând peste 310.000 modele alimentate exclusiv pe baterii, din cele 3,5 milioane vândute în total.

În timp ce noile modele de vehicule electrice au atras noi clienţi, interzicerea maşinilor diesel mai vechi în unele oraşe şi majorarea taxelor pentru modelele diesel pe unele pieţe cheie au afectat semnificativ livrările de vehicule diesel, a explica Schmidt.

În Germania, cea mai mare piaţă auto din Europa, preţul de revânzare al vehiculelor diesel este de asemenea nesigur, după ce noua coaliţie aflată la guvernare a indicat că intenţionează să reexamineze creditele fiscale pentru combustibil, care în prezent fac ca motorina să fie cu aproximativ 0,14 euro pe litru mai ieftină decât benzina premium.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri