Marca britanică de automobile premium a reuşit să îşi mărească livrările la nivel mondial cu 3,3%, până la 302.144 de unităţi, în 2021. Modelele MINI cu sisteme de propulsie electrificat au cunoscut un adevărat boom în ceea ce priveşte cererea. Vânzările au crescut cu 64,3%, la 53.243 de automobile - aproximativ 18% din totalul vânzărilor la nivel mondial în 2021.

În Europa, România s-a remarcat cu o creştere a vânzărilor de 28,9%, cea mai bună performanţă de pe continent. Este, de asemenea, a doua cea mai bună din istorie.

MINI Electric a încheiat anul cu 86 exemplare înmatriculate in Romania, reprezentand o creştere de peste 2,5 ori comparativ cu 2020 (24 înmatriculări), o performanţă ce plasează MINI pe locul al treilea în topul înmatriculărilor de modele electrice de la branduri premium, după BMW şi Mercedes. În total, unul din 4 clienţi din România a optat pentru un automobil electric.

În România au fost înmatriculate 33 de modele noi John Cooper Works, la acelaşi nivel ca anul precedent (2020: 35 unităţi).

34.851 de unităţi MINI Cooper SE au fost vândute în întreaga lume în cursul anului trecut. Aceasta înseamnă că fiecare al treilea client al unui MINI Hatch 3 uşi a optat pentru plăcerea de a conduce fără emisii locale.

În plus, s-au vândut 18.392 de unităţi MINI Cooper SE Countryman ALL4. Modelul plug-in hybrid a înregistrat o creştere a vânzărilor de 24,2%. Aproape fiecare al patrulea MINI Countryman nou înmatriculat a ieşit pe şosea cu un sistem de propulsie electrificat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri