Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va depune o plângere penală împotriva vicepreşedintelui ASF, Cristian Roşu, pentru faptul că, în cadrul proiectului de hotărâre a Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA a comunicat Ministerului Finanţelor o listă a tarifelor de referinţă care cuprinde tarife mai mari cu 36% faţă de cele publicate tot de ASF în data de 21 februarie.

"Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF, este direct responsabil de dezastrul din piaţa de asigurări din ultimii ani. A recunoscut oficial, pe 22 februarie 2022, în faţa Comisiei parlamentare, faptul că a comunicat Ministerului Finanţelor lista cu tarifele RCA, în vederea plafonării, dar cifrele transmise în acea listă nu erau cele de referinţă, ci a mai adăugat 36%. Practic, domnul vicepreşedinte ASF, a făcut multinaţionalelor din asigurări un cadou de 36% din preţ, cost care ar urma să fie suportat de şoferii români. Cadoul făcut de Cristian Roşu pieţei de asigurări este estimat în cuantum de peste 1 miliard de lei, doar în cele 6 luni în care s-ar aplica acea plafonare", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, într-un comunicat citat de Agerpres.

Confederaţia a anunţat, în document, decizia de a formula o plângere penală împotriva vicepreşedintelui ASF în condiţiile în care Parlamentul României ezită să ia vreo măsură faţă de acesta, atât în cazul falimentului City Insurance, cât şi în cel al listei de preţuri asumată de ASF.

Mai mult, COTAR somează public Ministerul Finanţelor să nu aprobe lista de preţuri "umflate cu 36%", comunicată de ASF, pentru că acele preţuri nu sunt mai mici decât cele de acum o săptămână.

În aceste condiţii, reprezentanţii transportatorilor invită toţi şoferii români la acţiunea de protest pe care o vor organiza în luna martie.

Ministerul Finanţelor a lansat recent în dezbatere, pe site-ul propriu, proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. Măsura este necesară pentru stabilitatea pieţei şi pentru diminuarea efectelor scumpirii poliţelor RCA, ca urmare a recentei ieşiri de pe piaţă a celui mai mare asigurător în domeniu, a precizat Ministerul Finanţelor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri