Numele companiei de automobile electrice Tesla este asociat de majoritatea dintre noi cu Elon Musk, CEO al gigantului auto și cel mai bogat om de pe planetă. Însă, excentricul antreprenor nu este fondatorul companiei și nici în top 3 primii CEO pe care Tesla i-a avut, fiind de fapt al patrulea om care a preluat cârma business-ului ce revoluționează industria auto. Unul dintre cofondatorii companiei, Martin Eberhard, a vorbit, într-un interviu acordat wall-street.ro, despre viziunea sa în ceea ce privește industria automobilelor electrice și următoarele două obiective majore pe care le va atinge aceasta.

Compania de autoturisme electrice Tesla a fost fondată în 2003 de către Martin Eberhard și Marc Tarpenning. Eberhard a vizitat România pentru a participa la evenimentul Decentralized Connectivity Redefined, în care compania românească CryptoData Tech și-a prezentat inovațiile de care este capabilă în industria mașinilor electrice, prin construirea unui concept car (foto)

Eberhard povestește că în 2003 nicio companie nu se uita serios la mașinile electrice din două motive: industria era considerată moartă, iar ideea de mașină electrică era percepută în mintea consumatorilor drept un vehicul urât.

”Oamenii credeau că așa arată (foto mai jos n.r.), că sunt groaznice. Nu erau genul de mașini pe care cineva și-ar fi dorit să le conducă. Mașinile electrice nu erau atrăgătoare, consumatorii erau atrași de mașinile sport. Mașinile electrice nu erau sexi”, precizează Marin Eberhard.

Descriere Foto: Martin Eberhard, confondator Tesla, pe scena Decentralized Connectivity Redefined în București. Imaginea descrie percepția consumatorilor privind mașinile electrice în 2003.

Scopul cu care a plecat la drum alături de Marc Tarpenning a fost acela de reînvia mașinile electrice prin construirea unui autovehicul electric sport care să fie ”sexi”. Printre principalele provocări întâmpinate în lansarea Roadster, primul model Tesla care a fost lansat în 2008, s-a numărat reticiența furnizorilor de echipamente de siguranță, precum airbag-uri

”Achiziția fiecărei componente de siguranță a implicat negocieri serioase cu furnizorii”, adaugă Everhard, care aduce în discuție și testele de siguranță (crash-test) care costau compania peste 300.000 de dolari pentru fiecare model distrus în urma acestor teste. O sumă imensă pentru companie, mai ales dacă ne gândim că testele erau realizate la începutul anilor 2000.

Pentru a putea continua dezvoltările, compania a atras bani de la mai mulți investitori și a pornit un parteneriat cu britanicii de la Lotus. Elon Musk a intrat în scenă în 2004 cu o investiție de 6,35 milioane de dolari, ce l-a propulsat drept președinte în cadrul consiliului de administrație al companiei, urmând ca 4 ani mai târziu, în 2008, să devină CEO-ul companiei.

Care sunt obiectivele majore pe care industria mașinilor electrice le va atinge în următorii ani, conform cofondatorului Tesla

În acest moment, Eberhard se ocupă cu pregătirea mai multor startup-uri din zona tehnologiei spațiale, în unele dintre fiind și investitor. Mașina pe care o conduce este un Tesla Model S, iar în cadrul interviului acordat wall-street.ro a vorbit despre următoarele două obiective majore pe care industria mașinilor electrice le va atinge.

”Până în 2025 va deveni o normalitate autonomia de 300 de mile (482 de kilometri n.r.) în rândul mașinilor electrice lansate de producătorii din industrie. Cred că marea schimbare în următorii 3-5 ani va fi reprezentată de faptul că mașinile electrice vor avea un preț de listare mai mic decât al celor pe benzină și motorină. Asta înseamnă că pentru clientul final va fi mai ieftin să cumpere mașini electrice, ceea ce va reprezintă un punct de inflexiune în care industria mașinilor electrice va prelua conducerea”, precizează Martin Eberhard.

În mare, el consideră că Tesla este astăzi la nivelul pe care și-l dorea în momentul în care a cofondat compania, referindu-se la faptul că și-a atins acel scop de a schimba percepția oamenilor cu privire la mașinile electrice, reușind să creeze astfel de automobile care să se adreseze mai multor segmente de cumpărători.

În ceea ce privește ambițiile Tesla de a dezvolta mașini autonome, Eberhard nu pare să cocheteze cu ideea.

”Să creezi un sistem atât de complex (mașini autonome n.r.) care să nu facă greșeli, s-ar putea să fie imposibil. Îți dau un exemplu, primesc un update de software pentru mașina mea Tesla Model S o dată la câteva luni și de fiecare dată are bug-uri, unele dintre ele chiar enervante. Ecranul nu mai merge sau ușa de la compartimentul de alimentare se deschide fără vreun motiv. Sunt bug-uri mici, într-adevăr, dar lucrurile vor sta altfel dacă astfel de probleme apar la sistemul de frânare”, precizează Martin Eberhard pentru wall-street.ro.

Un mare fan al utilizării energiei regenerabile, precum cea oferită de panourile solare sau de turbinele eoliene, Eberhard vede repornirea minelor de cărbune din Europa ca o măsură de urgență luată din cauza invadării Ucrainei, măsură la care trebuie renunțat odată cu încetarea războiului.

El punctează nevoie de a produce energie verde și chiar, în următorul deceniu, de a apela la fuziunea nucleară pentru a produce energie, salutând evoluțiile recente din acest domeniu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri