Deși este derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, coordonată de ministerul Mediului și asigură suport financiar pentru programe de mediu, Rabla nu este de fapt un program de mediu. O spune fostul șef al Gărzii de Mediu - iar ideea este confirmată de o nouă propunere a ministrului de resort.

Rabla este de fapt un program de susținere a industriei auto, dar nu unul de mediu, a explicat, pentru wall-street.ro, Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu.

Programul Rabla există, sub diverse forme, și în alte state, dar nu e etichetat ca un program de mediu. Pentru că tu ai scos 50.000 de rable care majoritatea au stat pe dreapta și ai introdus 50.000 de automobile care poluează. Nu îl poți numi program de mediu fiindcă tu ai produs poluare, până la urmă, atunci când tragi linie. Am dus 50.000 de rable la descompus dar nu există nicio finanțare care să vină cu tehnologii noi în zona de dezmembrare auto sau vreun program care să arate dezmembrarea deșeurilor, unde ajunge uleiul, ce se întâmplă cu caroseria”, spune expertul de mediu.

Recent, și ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a susținut o inițiativă care ar aduce o modificare a programului Rabla în acest sens. De la 1 iulie 2022 ar trebui să demareze, spune oficialul, un program "Rabla" local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie fără a aduce pe străzi altele noi în locul lor.

”Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi”, a declarat Barna Tanczos, citat de Agerpres. Ministrul a precizat însă că acest lucru se va întâmpla ”dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale”.

Indiferent dacă acest ”Rabla 3” va demara sau nu, vor funcționa în continuare programele Rabla Clasic și Rabla Plus, care încep pe data de 13 mai, potrivit anunțului Administraţiei Fondului de Mediu. Găsești AICI toate detaliile despre aceste programe.

Statistic: New passenger car sales figures in Romania from 2005 to 2020 | Statista
Find more statistics at Statista

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri