Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică din Europa, va avea un concurent serios din partea celor de la Hyundai. Constructorul auto sud-coreean dezvoltă un vehicul electric „accesibil” pentru Europa, care ar putea lua locul citadinei i10.

Producătorul auto lucrează la o mașină din clasa mini, alimentată de baterii, dar va dura ceva timp pentru a dezvolta o versiune pregătită pentru producție, a declarat directorul de marketing al Hyundai Motor Europe, Andreas-Christoph Hofmann, scrie autonews.com

Potrivit acestuia, constructorul asiatic pregătește un nou model cu zero emisii, de mici dimensiuni, pentru Bătrânul Continent. Acesta ar urma să coste circa 20.000 de euro.

Noul i10 - electric?

Hyundai este unul dintre producătorii de automobile care mizează foarte mult pe electrificare. Constructorul asiatic a prezentat recent noul Ioniq 6, iar, anul viitor, familia Ioniq va fi completată cu un nou model. Este vorba despre SUV-ul Ioniq 7.

Între timp, însă, cei de la Hyundai se gândesc și la europenii care doresc un model cu zero emisii accesibil.

Într-un interviu acordat publicației Automotive News Europe, Andreas-Christoph Hofmann, director de marketing în cadrul Hyundai Motor Europe, a confirmat că un asemenea model este în curs de dezvoltare. Prețul de pornire se va învârti în jurul sumei de 20.000 de euro.

Până în 2030, Hyundai va intenționează să lanseze 11 modele cu zero emisii. Totodată, până în 2035, marca asiatică va opri vânzarea de mașini cu motor termic în Europa.

Cotă de piață în creștere

Succesul gamei sale electrice actuale ajută compana să-și sporească vânzările și cota de piață în Europa în prima jumătate a anului 2022.

Vânzările mărcii Hyundai pe piețele UE, EFTA și Marea Britanie au crescut cu 8,2% până în iunie, pe o piață totală în scădere cu 14%. Cota de piață a mărcii a sud-coreene a ajuns la 4,7% de la 3,7%, cât era anul trecut, potrivit datelor de la asociația constructorilor auto europeni - ACEA.

Vehiculele electrice au reprezentat 16% din vânzările totale ale mărcii Hyundai în prima jumătate a anului, a spus Hofmann.

Hyundai își propune să continue să-și crească vânzările de vehicule în Europa în acest an în comparație cu anul trecut și, de asemenea, să-și sporească și mai mult cota de piață. „Suntem încrezători în vânzările pe car ele vom înregistra în a doua parte a anului”, a spus Hofmann.

Producătorii de automobile din Europa dezvoltă mașini electrice mici la prețuri accesibile, pe măsură ce legiuitorii înăspresc reglementările privind emisiile și consumatorii se orientează din ce în ce mai mult către vehiculele electrice.

Grupul Volkswagen lucrează la o familie de vehicule electrice mici pentru mărcile sale VW, Skoda și Cupra, cu un preț țintă de pornire de 20.000 de euro.

Dacia Spring - succes în Europa

La mai bine de un an de la lansare, Dacia Spring, primul model electric al producătorului auto român, se bucură de mare succes, ajungând la peste 40.000 de unităţi vândute în toată Europa, în condiţiile în care livrările au început din octombrie 2021. Şi în România, cifrele sunt spectaculoase.

Preţul mediu al unui model Dacia Spring achiziţionat prin Rabla Plus este de aproximativ 10.000 de euro după reducerile aplicate.

La nivel european, sunt deja în circulaţie peste 40.000 de vehicule Dacia Spring. Cele mai multe dintre acestea au fost înmatriculate în Franţa (peste 18.000 de unităţi), Italia (6.700 de unităţi) şi Germania (5.100 de unităţi).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri