Dacia, brandul low-cost al producătorului auto Renault, intenţionează să continue cu motoarele termice atât timp cât se poate şi să-i ajute pe şoferii reticenţi la trecerea la motoare electrice, a afirmat directorul general al companiei, Denis Le Vot, într-un interviu acordat Reuters, preluat de Agerpres.

În timp ce Renault intenţionează să vândă modele complet electrice în 2030, Dacia va menţine posibilitatea de a face marele salt până în 2035, când vor fi interzise motoarele pe combustibili fosili în Europa.

"Renault face eforturi pentru a fi un lider pe segmentul motoarelor electrice, această abordare prezintă riscuri", a explicat Le Vot în marja unei prezentări lângă Paris.

"Acesta este motivul pentru care există şi Dacia. În funcţie de cât de rapid se converteşte piaţa la motoarele electrice şi de apetitul clienţilor, Dacia este aici. Cele două pot coexista într-un mod apropiat", a spus şeful Dacia.

Producătorul auto român are un singur model electric, Dacia Spring, responsabil pentru 12% din nivelul comenzilor sale.

Deşi continuă să se bazeze pe motoare mici alimentate de combustibili fosili şi gaz petrolier lichefiat (GPL), care reprezintă o treime din vânzările brandului, Dacia intenţioneze să ofere primul model hibrid în 2023.

Renault, care este de un deceniu pionier, alături de partenerul de alianţă Nissan, în sectorul motoarelor electrice, a fost recent detronat de nou-veniţi, cum ar fi compania americană Tesla.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate - una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Planurile ar urma să fie prezentate în această toamnă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri