O recentă analiză privind preferinţele românilor care cumpără maşini second-hand arată că marca preferată la noi este Volkswagen - de preferat, pe motorină.

Mogo România, compania specializată în acordarea de finanţare pentru achiziţia de autoturisme second-hand, a realizat un studiu comparativ între cinci ţări din spaţiul ECE pe portofoliul propriu de finanţări acordate persoanelor fizice în perioada 2019-2022, privind preferinţele europenilor în materie de maşini la mâna a doua.

Conform studiului, majoritatea clienţilor se orientează spre maşini cu vârsta între 10 şi 15 ani, iar în România este înregistrat cel mai mare procent în acest sens, de 70%, faţă de celelalte ţări, cu procente între 50-65%.

Citește și: „Rabla Local” - când începe și ce poți face cu banii obținuți pe mașina veche

Studiul a analizat preferinţele consumatorilor din cinci ţări din Europa Centrală şi de Est unde brandul are o prezenţă locală, respectiv România, Moldova, Letonia, Lituania şi Estonia, privind criterii cheie, precum vechimea maşinii, mărcile preferate, tipul de combustibil utilizat şi transmisia automobilului. Conform datelor extrase, clienţii se orientează către producători germani, BMW, Volkswagen şi Audi fiind mărcile cele mai achiziţionate.

Dacă în România şi în Moldova clasamentul este condus de Volkswagen, cu peste 24%, respectiv 10%, din totalul vânzărilor, clienţii din Lituania şi Estonia preferă marca BMW, cu procente de peste 14% din totalul vânzărilor. În Lituania, din ce în ce mai mulţi clienţi se îndreaptă către Audi, care, din 2019, are un procent în creştere, de la 19,20% în 2019, la 24,90% anul acesta.

Românii conduc topul achiziţiilor de maşini cu o vechime între 10-15 ani, pe bază de motorină.

Deşi durata medie de viaţă a unui autoturism este de aproximativ 11 ani, cei mai mulţi români se orientează către maşinile între 10 şi 15 ani, cu o pondere de 70% din totalul vânzărilor. În România, Moldova şi Lituania, majoritatea clienţilor cumpără maşini cu vârsta de 13 ani, în timp ce în Estonia preferate sunt cele de 12 ani.

Începând cu anul 2021, tot mai mulţi clienţi şi-au achiziţionat maşini cu o vechime de 15 ani, datorită fiabilităţii şi costurilor scăzute. În România a fost înregistrată cea mai mare creştere procentuală din totalul vânzărilor de maşini în ultimii ani, de 5%, astfel că de la 8% în 2019, a ajuns la 13% în 2022.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri