Prezent la la deschiderea Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2022, de la Romexpo, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat într-o intervenţie online că peste 25% din PIB-ul României este generat de industria auto, toate autoturismele sau autovehiculele care sunt livrate în Europa conţinând cel puţin o piesă realizată în România, transmite Agerpres.

Ministrul de resort a punctat, totodată, că la nivelul instituţiei pe care o conduce există un program cu un buget de 500 de milioane de euro destinat proiectelor de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, iar de la 1 noiembrie va fi lansată o nouă schemă de ajutor de stat care se adresează industriei prelucrătoare.

"Avem această schemă de ajutor de stat, care a fost lansată de Ministerul Economiei, ce va începe la 1 noiembrie, pentru industria prelucrătoare din care face parte o bună parte din sectorul automotive şi aici mă refer la producţia de echipament, la cablaje electrice, la alte elemente care practic fac parte din lanţul de aprovizionare.", a subliniat oficialul.

Peste 25 de branduri auto, alături de mai mult de 12 maşini unicat de peste 5 milioane de euro, dar şi de 600 de firme din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self-service, pieselor şi accesoriilor, expun în perioada 6 - 16 octombrie, la ediţia din acest an a Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii, organizată la Romexpo.

Standurile de prezentare ale expozanţilor sunt amplasate în Pavilionul B2, precum şi în zona exterioară adiacentă, pe o suprafaţă totală ce depăşeşte 25.000 mp.

Programul de vizitare al Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2022 este următorul: pe 6 octombrie, între orele 12:00 - 20:00; între 7 şi 15 octombrie, în intervalul orar 10:00 - 20;00; pe 16 octombrie, între orele 10:00 - 18:00.

Preţul unui bilet de intrare este de 50 de lei. Accesul copiilor sub 7 ani şi al persoanelor cu dizabilităţi este gratuit, această din urmă categorie fiind nevoită să facă dovada cu un document aferent.

Sursa foto: Shutterstock / xieyuliang

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri