România este o piață tot mai deschisă spre autovehiculele hibride și electrice. Raportările Asociației producătorilor și Importatorilro de Automobile (APIA) arată o creștere la 20,9% a ponderii pe piață pentru modelele electrificate, cele în întregime electrice reprezentând 8,2% din totalul mașinilor vândute în primele nouă luni ale anului.

Piața auto este din nou pe un trend ascendent, după o perioadă de scădere a vânzărilor în timpul verii. Dacă primele cinci luni ale lui 2022 au fost marcate de o creștere importantă, septembrie a continuat în aceeași măsură cu un avans de 28,3% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent. Raportat la anii anteriori, luna septembrie 2022 este pe plus cu 10,8% față de perioada similară din anul 2020 şi cu 91,4% faţă de septembrie 2019.

Mașinele electrice devin tot mai râvnite de clientul român, cifrele demonstrând creșterea importanței mașinilor „verzi”. Comparația cu cifrele din 2021 este edificatoare: datele din primele nouă luni din 2022 arată că electricele dețin o cotă de piață de 8,2%, o creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului anterior. Punând laolaltă mașinile electrice și cele hibride sau mild-hybrid, vedem că ponderea de piață a „electrificatelor” este de 20,9%, care depăşeşte cu 6,9% și 6.534 unităţi cota deţinută de motoarele diesel pentru aceeași perioadă. Dacă vorbim doar de datele din luna septembrie 2022, mașinile „electrificate” reprezintă 22,7% din totalul vânzărilor.

Dacia conduce în topul vânzărilor de automobile electrice cu 4.168 de unități vândute în perioada ianuarie-septembrie față de doar 65 de unități în aceeași perioadă a anului trecut. Tesla este pe poziția a doua cu 776 de unități comercializate față de 25 de mașini vândute în primele trei trimestre din 2021. Volkswagen este pe poziția a treia cu 617 unități vândute, în timp ce Hyundai (426 de unități) și Mercedes-Benz (250 de unități) intră la rândul lor în top, marca premium germană înregistrând o creștere însemnată de 247% față de 2021.

Tot Mercedes-Benz este prezent și în topul hibridelor cu tehnologie plug-in, dar germanii sunt pe prima poziție la acest segment 554 de unități vândute, cu 233 mai multe decât a vândut Ford. Toyota conduce detașat în clasamentul full-hybrid cu 6.350 de mașini comercializate în primele nouă luni ale anului, de aproape nouă ori mai multe față de numărul de Hyundai-uri care și-au găsit un nou proprietar.

Ca și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în anul 2022, achizițiile din această categorie aproape s-au dublat (+89,0%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. In acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+304,9%) şi a celor plug-in hybrid (+53,7%).

Top 10 cele mai vândute mașini noi în 2022

Model Unități înmatriculate (2022) Variație 2022 vs 2021
Dacia Logan 8.081 -16,4%
Dacia Duster 6.831 -2,3%
Dacia Sandero 6.351 +3%
Dacia Spring 4.168 N/A
Ford Puma 2.586 -1%
Hyiundai Tucson 2.326 12,7%
Toyoya Corolla 2.062 8%
Dacia Jogger 1.818 N/A
Skoda Octavia 1.753 -23,5%
Toyota C-HR 1.558 +4,7%

Cum Dacia este producătorul care vinde cele mai multe modele electrice la noi în țară, nu este o surpriză faptul că Spring – singura mașină din oferta full-EV a producătorului local – este în continuare cea mai bine vândută mașină de acest tip, înregistrând creștere de 64 de ori față de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Trecând la statisticile generale, Dacia este în față cu 27.810 unități vândute (excluzând vehiculele comerciale din care au fost vândute doar 182 de exemplare). Toyota este pe poziția secundă în această ierarhie cu 7,602 mașini comercializate, la mică diferență în fața Hyundai (7,473 de unități) și Ford (6,654 de unități). Este de menționat că în Top 10 și-au făcut loc și mărci premium ca BMW și Mercedes-Benz.

Ca și segmentare, SUV-urile controlează piața și în 2022 cu o cotă de piață de 43,8%, cu doar 0,2% mai mult decât cifra din 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri