După ani în care piața Chinei a fost un adevărat câmp de luptă pentru multipli producători de mașini elecctrice, dar și tradiționale, vârfurile de lance ale industriei din țara asiatică sunt pregătite să ia cu asalt piața europeană, iar acest trend pare a fi inevitabil. Un studiu PwC arată că aproximativ 800.000 de mașini chineze vor ajunge pe piața europeană până în 2025.

Piața auto din China, a doua cea mai mare economie a planetei, este într-o continuă expansiune, iar curentul electrificării ajută producătorii chinezi să intre pe piețe unde, în trecut, nu aveau mare succes. Dacă în urmă cu un deceniu, exporturile de automobile din china se situau în jurul a 1 milion de unități anual, un studiu recent sugerează că, doar pe piața europeană, se va ajunge la 800.000 de mașini din China până în 2025. Majoritatea mașinilor ce vor ajunge la clienți de pe bătrânul continent vor fi electrice, piața EV-urilor din China fiind printre cele mai diversificate și competitive de pe glob.

Deși cifra exactă nu este cunoscută, NY Times raportând că există peste 300 de producători de mașini electrice în China, este evident că doar vârfurile din piața locală își vor face apariția și la noi. Acest trend va transforma Europa într-un importator de autovehicule, cu un surplus de 221.000 de mașini importate în 2025, față de exporturi. În 2015, din Europa plecau circa 1,7 milioane de mașini. Trebuie spus, însă, că multe dintre mașinile fabricate în China ce vor fi comercializate pe continentul nostru vor fi modele ale producătorilor vestici, nume grele din industrie ca Tesla, BMW și Renault având uzine în China. Circa 330.000 de mașini din totalul de aproape un milion vor veni de la producători europeni sau americani. Deja, în China, sunt fabricate mașini care au succes pe piața europeană ca Tesla Model 3 (fost lider de vânzări la nivel continental în segmentul EV-urilor) sau Dacia Spring, electrica cea mai populară din România.

Avantajul chinezesc: verificarea diverselor modele și tehnologii pe piața locală în ultimii ani

„Diferența dintre producătorii vestici și cei chinezi este legată de abilitatea de a dezvolta produsele pe care le oferă publicului larg. Piața chineză, trecând mai rapid la automobile electrice, a fost mult mai ospitalieră cu producătorii de EV-uri, ceea ce le-a permis acestora să-și îmbunătățească produsele pe care le-au oferit clienților în ultimii ani,” a spus Felix Kuhnert, partener și lider pe partea de automotive al PwC Germania. Acesta se referă la capacitatea producătorilor din China să dezvolte mai ușor mașini electrice, având deja procese și lanțuri de aprovizionare bine puse la punct la nivel local.

Geely a mai încercat și în trecut să intre pe piața europeană

Astfel, mașinile chinezești care vor ajunge și la noi beneficiază, deja, de ani de dezvoltare pe piața internă. Vorbim de timp în care mașinile au fost îmbunătățite, și din punctul de vedere al tehnologiilor oferite, dar și la nivelul prețului care, în cazul multor BEV-uri (Battery Electric Vehicle) chinezești, este sub oferta europeană.

În acest context, Kuhnert spune că mașinile electrice din China vor ajunge să dețină o cotă de piață de până la 7,9% în Europa în viitorul apropiat. Ceea ce poate face diferența în modul în care mașinile din China vor fi primite de europeni ține de percepția clienților asupra brand-urilor. Deși nume mari din industria chineză (așa-numitul „Big Four” chinezesc format din SAIC Motor, Dongfeng, FAW și Chang'an) nu sunt complet anonime în vest, alți constructori mai noi se vor lovi de un zid de reticență motivat de lipsa de repere a oamenilor în momentul în care se vor întâlni cu aceste brand-uri.

200.000 de mașini de la producători din China își vor găsi clienți europeni în 2022

Conform unui raport recent, analistul pe electrificare Matthias Schmidt a afirmat că aproximativ 200.000 de mașini produse de mărci din China vor fi vândute în Europa până la finele anului. Dintre acestea, 90.000 vor fi electrice, iar 40.000 hibride cu tehnologie plug-in. În același raport, Schmidt a arătat că producătorii europeni vor comercializa în aceeași perioadă circa 100.000 de mașini care au fost asamblate la fabricile lor de pe teritoriul Chinei.

MG (deși numele este același cu marca britanică defunctă, mașinile sunt produse de grupul SAIC) și Polestar (sub umbrela Geely) sunt cele mai populare mărci chinezești pe piața europeană.

Sursa foto: humphery / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri