BMW a prezentat la CES, sub luminile Las Vegas-ului, două concepte care se fac remarcate prin propriile sale jocuri de lumini și umbre. Ambele sunt, de fapt, versiuni diferite ale aceleiași mașini, denumite i Vision Dee. Vorbim despre o berlină clasică, o nouă „neue klasse”, ce prefigurează design-ul viitoarelor sedanuri electrice ale mărcii, dar care aduce și o mulțime de găselnițe inedite: de la caroseria cu panouri luminoase care își pot schimba culoarea și până la folosirea parbrizului pe post de HUD supradimensionat, i Vision Dee este ca un parc de distracții în patru uși.

Ieri, Volkswagen a luat fața celorlalți constructori auto prezenți la CES și a prezentat ID.7, prima berlină electrică din arsenalul mărcii din Wolfsburg care a impresionat cu camuflajul său inteligent ce-și poate schimba culorile și pattern-ul la comandă. BMW pare că a citit comunicatul de presă al Volkswagen, a ridicat ușor din sprâncene și a răspuns, peste noapte, cu i Vision Dee - și nu unul, ci două exemplare. Numele de Dee, care acum a căpătat și o explicație, ne este deja familiar, BMW aducându-l în scenă prin acea „spargere” a platformelor sale de social media din decembrie. Aceea n-a fost decât o modalitate neconvențională de a anunța noul asistent personal care va veni, în viitor, la pachet cu modelele mărcii.

BMW i Vision Dee te salută cu ajutorul geamurilor laterale interactive și poate vorbi cu tine cu vocea asistentului personal virtual

Dee înseamnă „Digital Emotional Experience” sau „Experiență Digitală Emotivă”, ceea ce denotă latura umană pe care BMW vrea s-o emane prin toți porii lui i Vision Dee. Acesta este un concept care nu doar că-și poate schimba culoarea la comandă, dar poate și să vorbească cu tine, șoferul, și să-ți afișeze pe parbriz, dar și pe geamurile laterale diverse imagini ca pe niște televizoare uriașe. Practic, toate geamurile lui i Vision Dee sunt niște HUD-uri mari prin care mașina comunică și intră în mediul înconjurător.

Unul dintre concepte, cel care se laudă cu calitățile sale cameleonice, duce cu un pas mai departe tehnologia prezentată deja pe BMW iX Flow în 2022. Dacă SUV-ul de anul trecut trecea prin diverse tonuri de gri, i Vision Dee trece prin întreaga paletă de culori a lui Bob Ross. Tehnologia se numește E Ink, iar cele 240 de panouri înzestrate cu această tehnologie care acoperă întreaga caroserie se pot colora individual sau pot crea diverse modele și grafici speciale, după dorințele proprietarului. Practic, îți poți „colanta” mașina cu o schemă nouă de culori în fiecare zi, fără să dai vreun ban în plus - asta dacă nu te obligă BMW, cândva, să plătești un abonament și pentru asta.

BMW E Ink, tehnologia prin care-ți poți arăta individualitatea zi de zi

BMW i Vision Dee își poate arăta emoțiile

Pe lângă panourile colorate (fiecare cu 32 de culori), acest concept își poate arăta emoțiile pe grila digitală din partea frontală. Forma celebrelor „kidney grilles” aduce cu mutra lui BMW i Vision Circular, concept din 2021 ce prefața, conform bavarezilor, aspectul unei mașini de lux obișnuite din anul 2040. BMW numește acest design „minimalist” și spune că a reinterpretat forma celebrei berline „neue klasse” care a dus producătorul către un nou limbaj de design, devenit clasic, la începutul aniilor '60. Astfel, revine Hofmeister Kink-ul la geamul lateral din spate, dar puțin diferit, iar grila din față nu mai este atât de mare ca pe modelele actuale. Și nu este, în fapt, o grilă, ci un display digital interactiv prin care mașina își exprimă „emoțiile”.

Acel display poate afișa diverse simboluri și forme care să sugereze bucuria, supărarea, frustrarea sau nefericirea, toate acestea în spațiul delimitat de cele două fâșii luminoase de-o parte și de alta a grilelor. Interactivitatea este sporită și de geamurile laterale care, acționând pe post de ecrane, te salută în momentul în care mașina decelează că vii în apropierea ei. Acest lucru este posibil fiindcă șoferul își poate crea un avatar digital prin sistemul de infotainment pe care mașina-l reține apoi și de care se folosește ca să te „recunoască”.

Interiorul lui i Vision Dee - lipsit aproape în întregime de comenzi fizice

BMW i Vision Dee nu șochează prin modul în care arată, deoarece adevărata inovație este în interior. După ce mașina ți-a dat binețe și ai pătruns înăuntru, vei observa că locul arată cam golaș, bordul fiind lipsit de butoane sau ecrane. Motivul este simplu: display-urile au fost înlocuite de parbriz, care acționează pe post de HUD (Heads-Up Display) imens, iar butoanele au fost înlocuite de controale virtuale. BMW numește această tehnologie “Mixed Reality Slider”, iar el funcționează cu ajutorul unei proiecții direct pe suprafața bordului. Șoferul trebuie să apese pe sliderele și butoanele afișate cu ajutorul proiecției, iar senzorii din bord preiau aceste impulsuri și mașina reacționează după instrucțiunile tale.

Interiorul este golaș, iar acea zonă unde sunt proiectate un slider și un controller circular este zona cu senzori tactili

Practic, poți proiecta orice fel de controale, slidere sau butoane pe bord, atât timp cât acesta este plin de senzori care simt orice mișcare pe care o faci cu degetele. BMW spune că sistemul de infotainment are cinci nivele de informații și utilități pe care ți le oferă. Tipurile de conținut sunt variate, primul nivel incluzând informații de bază care-ți sunt necesare când conduci, dar există și nivele ce utilizează realitatea augmentată (AR) pentru a-ți arăta care este vremmea afară și alte informații relevante. Se poate ca nivelul ce permite experiențe digitale complexe să fie accesibil doar când mașina stă pe loc, deoarece HUD-ul poate obtura complet vizibilitatea prin geamurile lui i Vision Dee.

De ce este i Vision Dee o berlină compactă?

Toată lumea caută SUV-uri și crossovere, acestea fiind cele mai populare chiar și pe piața din România, unde 32% din clienți aleg un SUV. Cu toate acestea, BMW a insistat să prezinte conceptul i Vision Dee în „hainele” unai berline. Acesta conține unele tehnologii ce sunt aproape de producția de serie (cum ar fi HUD-ul pe întreg parbrizul, dar fără modul full-virtual), iar forma de sedan este importantă deoarece bavarezii consideră că „mașinile în trei volume rămân la baza brand-ului nostru.”

Sursa foto: BMW

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri