Constructorul auto american Ford Motor Co. intenţionează ca, până la mijlocul lunii februarie, să ia o decizie finală cu privire la câte locuri de muncă vor fi eliminate în Europa, a declarat un purtător de cuvânt de la sindicatul german IG Metall, transmite Reuters, conform Agerpres.

Conform unui scenariu pesimist prezentat de echipa de conducere de la Ford, în faţa a aproximativ 12.000 de angajaţi care s-au strâns în hala uzinei Ford de la Koln (Germania), până la 2.500 de angajaţi care lucrează în dezvoltarea de produs ar putea să fie disponibilizaţi, acestora urmând să li se alăture 700 de angajaţi din sectorul administrativ.

Purtătorul de cuvânt de la IG Metall a dezvăluit că pe masa negocierilor există şi un al doilea scenariu, dar a refuzat să ofere alte detalii.

Ford nu a dorit să comenteze aceste declaraţii reamintind că, în data de 20 ianuarie, a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţa că trecerea la producţia de vehicule electrice necesită schimbări structurale, dar nu vor fi făcute alte comentarii până la finalizarea planurilor.

Producătorul auto american s-a angajat ca până în 2030 să vândă în Europa exclusiv automobile electrice, iar conducerea companiei a avertizat în repetate rânduri că producţia de automobile electrice necesită mai puţină forţă de muncă decât automobilele cu motoare pe combustie.

Forţa de muncă pe care Ford o are în Europa a fost afectată de un val de disponibilizări în 2019 şi 2020, în contextul în care producătorul auto a vrut să ajungă la o marjă operaţională la 6% în Europa, un obiectiv care a fost dejucat de pandemia de coronavirus, astfel că în primele nouă luni ale anului trecut Ford a realizat în Europa o marjă de profit brut de doar 2,2% din vânzări.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are circa 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.

În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor.

Sursa foto: Shutterstock / seyephoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri