Consiliul Local al Sectorului 3 a votat un proiect prin care solicită preluarea în administrare a Bulevardului Nicolae Grigorescu (de la Bulevardul Basarabiei până la Splaiul Unirii), precum şi a zonelor de racord cu arterele care preiau circulaţia rutieră din Bulevardul Nicolae Grigorescu, scrie Agerpres.

Cererea va fi înaintată Consiliului General al Capitalei, având în vedere că bulevardul respectiv este administrat de către Administraţia Străzilor.

Conform raportului de specialitate, circulaţia rutieră care se desfăşoară pe acest bulevard "se blochează în trei puncte cheie", la intersecţia cu: str. Constantin Brâncuşi, cu str. Liviu Rebreanu şi cu str. Camil Ressu. Soluţia pe care o propune Primăria Sectorului 3 este construirea unor pasaje rutiere supraterane care să traverseze cele trei noduri rutiere şi care să preia tranzitul dintre cele două sectoare limitrofe.

Consilierul local PNL Constantin Neagu a apreciat că realizarea pasajelor rutiere nu reprezintă o soluţie pentru dezvoltarea durabilă a unei capitale europene. El a pledat pentru susţinerea transportului în comun şi alternativ.

"Istoria altor oraşe importante din această lume ne învaţă că într-un oraş trebuie să punem în evidenţă arhitectura, spaţiile verzi, transportul alternativ. Nu cred că este o soluţie să facem şi mai mult loc pentru autoturismele personale. (...) Nu este o soluţie la trafic construirea acestor pasaje supraterane în mijlocul sectorului", a spus el.

Eugen Matei (USR) a atras atenţia asupra faptului că pe 5 ianuarie au fost anunţaţi câştigătorii în vederea realizării studiului de fezabilitate pentru extinderea liniei de tramvai, inclusiv pe Bulevardul Nicolae Grigorescu.

"Cum veţi convinge CGMB să voteze acest proiect, dacă are studii de fezabilitate în implementare pentru exact acelaşi tronson? Cum ajungem cu acest gen de proiecte în consiliu să le aprobăm, doar pentru că vrem noi, fără să ne gândim în context? E absolut aiurea ce se întâmplă aici. Avem 3,9 milioane lei alocaţi pentru un studiu de fezabilitate care implică exact bulevardul acesta - informaţie verificabilă pe toate sursele", a precizat el.

Sursa foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri