Un proiect de hotărâre propus de consilierul USR Gabriel Rău ar interzice circulația automobilelor și motocicletelor gălăgioase în timpul nopții, în București. Proiectul n-a trecut de Consiliul General în decembrie, dar inițiatorul său speră că niște mici modificări și explicații îi vor convinge pe colegii din PNL să facă un prim pas spre limitarea poluării fonice din Capitală.

A trecut o jumătate de an de când proiectul de hotărâre menit să limiteze circulația de noapte a mașinilor și motocicletelor zgomotoase în București a primit un vot negativ în Consiliul General. Propus, inițial, în septembrie 2022, proiectul redactat de consilierul USR Gabriel Rău a intrat pe ordinea de zi în decembrie, dar consilierii PNL au cerut mai multe explicații și clarificări. De atunci, proiectul s-a aflat în dezbatere publică la PMB, iar wall-street.ro a vorbit cu consilierul USR pentru a afla ce s-a schimbat.

Pe scurt, proiectul prevede un interval orar fix în care pot să circule posesorii mașinilor, dar și a motocicletelor, ce produc zgomot de peste 95 de decibeli. Astfel, autovehiculele și motocicletele zgomotoase ar putea circula doar între orele 08:00 și 21:59. Cei care ignoră acest orar și sunt prinși cu o mașină care produce un nivel de poluare fonică nepermis de mare, riscă amenzi destul de mari. Textul hotărârii prevede amenzi de până la 5.000 de lei (1.017 euro):

„Art. 2. - (1) Nerespectarea obligației rnenționate Ia Art. 1 de mai sus constituie contravenție care se va sancționa cu amendă astfel:

  • a. în cazul depășirii nivelului de zgomot în intervalul 95 dB(A) - 100 dB(A) amenda contravențională va fi cuprinsă între 1.500 RON și 2.500 RON;
  • b. În cazul depășirii nivelului de zgomot de 100 dB(A) amenda contravențională va fi cuprinsă între 4.000 RON 9i 5.000 RON.”

Mașinile zgomotoase pot să fie conduse, în voie, pe circuit

Consilierul a spus că nu a efectuat modificări de fond proiectului, oferind doar mai multe explicații și clarificări. Gabriel Rău a adăugat că s-a inspirat în alegerea plafonului de 95 dB din legislații care sunt în vigoare în alte colțuri ale lumii. De pildă, în statul american California, există o lege care prevede o limită a poluării fonice în cazul autovehiculelor (cu greutate de pânâ la 2,7 tone) de 95 dB. Această lege nu include și motocicletele, dar propunerea din București include și vehiculele pe două roți, excluzând doar mijloacele de transport în comun (inclusiv tramvaiele).

Inițiatorul proiectului a spus că reacțiile cu privire la această propunere au fost, „în proporție de 90%”, pozitive, iar cei care au avut reacții negative sunt puțini, consilierul USR fiind de părere că oponenții sunt cei care „se simt vizați” de această hotărâre. Trebuie spus că, pe plan european, se analizează impunerea unei limite a zgomotului de autovehicule mult mai reduse față de cea propusă în Capitală - doar 40 de decibeli. Diferența este mare, în condițiile în care, în practică, dacă o mașină emite 75 de decibeli, zgomotul acesta ar fi acoperit de un alt vehicul care emite 95 de decibeli.

Consilierul Rău susține că această legislație este doar un „prim pas” și că palierul de 95 dB ar putea să fie modificat, în viitor, dacă se va dovedi că poluarea fonică nu va scădea. În prezent, în București, au fost identificate aproape 230 de zone în care limitele de zgomot sunt depășite (adică 70 dB ziua, respectiv 60 dB noaptea). Există, deja, și alte propuneri pentru a se micșora poluarea fonică:

  • pentru străzile principale - fluidizarea circulației cu ajutorul sistemului de semaforizare sincronizată;
  • pentru străzile secundare - reducerea vitezei cu montarea indicatoarelor și limitatoarelor de viteză.

Consilierul USR susține că, dacă proiectul primește un vot pozitiv de această dată, verificările se vor face în același regim ca și verificările de noxe sau de modificări. Practic, vor exista echipe mixte formate din ingineri RAR și polițiști, deoarece personalul RAR nu are capacitatea, din punct de vedere legal, să tragă vreun șofer pe dreapta. Personalul RAR va fi echipat cu toate instrumentele necesare pentru a verifica nivelul de zgomot al mașinilor în diferite situații. Cei prinși că merg cu mașini sau motociclete prea zgomotoase noaptea, vor fi amendați de agenții Poliției Rutiere.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri