O pondere de 45,04% din totalul vehiculelor controlate în trafic de către inspectorii Registrului Auto Român (RAR), în 2022, au prezentat deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al RAR, cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,62%), emisiile poluante (22,65%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%), vizibilitate (12,6%), şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%).

De asemenea, au fost depistate neconformităţi la sistemul de frânare (la 5,71% dintre vehiculele controlate), precum şi probleme la sistemul de direcţie (1,75% dintre cazuri). În plus, în urma verificărilor, s-au identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate.

Inspectorii RAR au depistat, totodată, în trafic, vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident. În acelaşi timp, aproximativ 3% dintre vehiculele controlate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice - ITP fals, expirat sau anulat.

În 2022, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, au fost aplicate 25.690 de sancţiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule, iar 408 ITP-uri au fost anulate.

Datele RAR relevă că, pe zona Bucureşti - Ilfov, au fost verificate, anul trecut, 4.887 de vehicule, dintre care 78,6% aveau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte, în timp ce 1.200 de vehicule (24,56%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite în trafic, în 18,93% dintre cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 11,58% aveau probleme legate de identificare şi 4,89% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

Conform rezultatelor centralizate în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în această regiune au fost aplicate 3.571 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 3.207 certificate de înmatriculare.

Reprezentanţii RAR precizează că, în situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

Instituţia notează faptul că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR - Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri