Germania este în fruntea unei alianțe care cuprinde şi unele ţări din Europa de Est, între care şi România, care se opun renunţării treptate la vehiculele cu motoare cu ardere internă din 2035 în cazul în care mașinile cu combustibili sintetici (e-fuels), sau electro-carburanți, nu vor fi scutite de această renunțare.

Astfel, miniştrii Transporturilor din Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia s-au întâlnit pentru a discuta schimbarea planurilor Uniunii Europene, conform autonews, publicația citată amintind faptul că Berlinul este deja în discuții cu Bruxelles-ul de ceva vreme pentru a găsi o soluție "cât mai curând posibil".

"Această propunere trebuie să se schimbe urgent", a declarat Volker Wissing, ministrul Transporturilor din Germania.

El a adăugat că grupul de ţări doreşte o categorie separată de maşini cu motoare cu combustie care ar putea funcţiona cu combustibili sintetici, neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon, după 2035.

”Interzicerea motorului cu ardere internă, atunci când acesta poate funcţiona într-un mod neutru din punct de vedere climatic, pare o abordare greşită pentru noi”, a completat Wissing.

Informațiile vin în contextul în care Volkswagen și Porsche dezvoltă combustibili sintetici și pretind faptul că ar putea reprezenta o alternativă la tranziția către mașinile electrice în anumite zone ale industriei auto.

"Nu vrem să oprim lucurile și nici nu vrem ca ele să eșueze în cele din urmă. Noi dorim ca această reglementare să se îndeplinească, pentru că avem nevoie de neutralitate climatică, dar trebuie să rămânem de asemenea deschiși și către alte tehnologii, orice altceva nefiind o opțiune pentru Europa", a punctat de asemenea Wissing.

Uniunea Europeană spune că anul 2035 este crucial din acest punct de vedere pentru că durata de viață medie a unei mașini este de 15 ani, astfel că o asemenea măsură implementată mai târziu, practic după acest termen, ar împiedica blocul comunitar să atingă ținta de zero emisii prevăzută pentru anul 2050.

Publicația citată mai notează de asemenea că industria auto are o importanță semnificativă în Germania, unde numără în jur de 800.000 de angajați și aduce venituri de aproximativ 441 de miliarde de euro, făcând ca acest sector să fie cel mai însemnat al întregii economii.

De asemenea, trebuie spus că, în trecut, miniștrii transporturilor din țările UE s-au pus de acord să aducă, până în 2026, soluții viabile pe partea de e-fuels pentru a se putea decide viitorul aceste tehnologii în blocul comunitar.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri