Uniunea Europeană a ajuns marţi la un acord provizoriu privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice şi combustibili alternativi, în condiţiile în care blocul comunitar caută să reducă amprenta de carbon a sectorului transporturilor, transmite Reuters, conform Agerpres.

„Acordul va transmite cetăţenilor şi altor părţi interesate un semnal clar că va fi instalată pe teritoriul UE infrastructură de reîncărcare uşor de folosit şi staţii de alimentare pentru combustibilii alternativi, cum ar fi hidrogenul", a anunţat Andreas Carlson, ministrul Infrastructurii din Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.

Acesta a adăugat: „Cetăţenii nu vor mai avea motive să fie îngrijoraţi de găsirea staţiilor de încărcare pentru vehiculele lor electrice". Obiectivul UE este de a avea disponibile mai multe staţii de încărcare pe străzile din zonele urbane, precum şi pe autostrăzi, a explicat oficialul suedez.

Tot marţi, miniştrii Energiei din UE ar urma să aprobe forma finală a reglementării cu privire la interzicerea vânzării de noi autoturisme echipate cu motoare cu ardere internă.

După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035. Dar, luna trecută, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul a dorit ca vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie să fie permise şi după 2035, dacă utilizează combustibili sintetici.

Germania, acord cu UE legat de utilizarea în viitor a combustibililor sintetici, după 2035

„Am ajuns la un acord cu Germania cu privire la utilizarea viitoare a combustibililor ecologici în autoturisme", a scris vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe contul său de Twitter.

"Vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2", a precizat la rândul său ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.

Uniunea Europeană va încerca acum să adopte în cel mai scurt timp posibil reglementările cu privire la standardele de CO2 ale automobilelor, iar Executivul comunitar va veni cu paşii legali necesari pentru o prevedere care permite clasificarea autoturismelor care utilizează combustibili ecologici drept neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Care sunt prevederile noului acord UE

Noul regulament privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIR) stabileşte ţintele obligatorii pentru instalarea infrastructurii de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen pentru sectorul rutier, pentru alimentarea cu energie electrică de la mal în porturile maritime şi interioare şi pentru alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staţionare. Punând la dispoziţie, în întreaga UE, o infrastructură minimă de reîncărcare şi realimentare, regulamentul va pune capăt preocupărilor consumatorilor legate de dificultatea de a reîncărca sau a realimenta un vehicul. Totodată, prin intermediul AFIR, reîncărcarea şi realimentarea vor începe să fie uşor de realizat, în contextul unei transparenţe depline a preţurilor, al unor opţiuni de plată comune minime şi al unor informaţii coerente pentru clienţii din întreaga UE.

Noile norme privind AFIR vor asigura o infrastructură suficientă şi uşor de utilizat de combustibili alternativi pentru transportul rutier, transportul maritim şi sectorul aviaţiei. Această infrastructură va face posibilă utilizarea de vehicule rutiere cu emisii zero, în special vehicule uşoare şi grele electrice şi alimentate cu hidrogen, precum şi alimentarea cu energie electrică a navelor amarate şi a aeronavelor staţionare, se menţionează în comunicat.

Conform Comisiei Europene, următoarele ţinte principale legate de instalare vor trebui atinse în 2025 sau 2030: infrastructura de reîncărcare pentru autoturisme şi camionete trebuie să se extindă în acelaşi ritm cu utilizarea vehiculelor. În acest scop, pentru fiecare autoturism electric cu baterie înmatriculat într-un anumit stat membru, infrastructura de reîncărcare accesibilă public trebuie să asigure o putere de ieşire de 1,3 kW. În plus, din 60 în 60 de km de-a lungul reţelei transeuropene de transport (TEN-T), trebuie instalate staţii de reîncărcare rapidă de cel puţin 150 kW începând din 2025.

De asemenea, staţiile de reîncărcare dedicate vehiculelor grele cu o putere de ieşire de minimum 350 kW trebuie instalate din 60 în 60 de km de-a lungul reţelei centrale TEN-T şi din 100 în 100 de km în reţeaua mai extinsă, mai cuprinzătoare TEN-T începând din 2025, până în 2030 trebuind să fie atinsă acoperirea completă a reţelei. În plus, trebuie instalate staţii de reîncărcare în zone de parcare sigure şi securizate pentru reîncărcare pe timpul nopţii, precum şi în nodurile urbane pentru vehiculele de livrare.

În plus, infrastructura de realimentare cu hidrogen care poate deservi atât autoturismele, cât şi camioanele trebuie să fie instalată începând din 2030 în toate nodurile urbane şi din 200 în 200 de km de-a lungul reţelei centrale TEN-T, asigurând o reţea suficient de densă pentru ca vehiculele alimentate cu hidrogen să se poată deplasa în întreaga UE.

Potrivit CE, porturile maritime în care au loc cel puţin 50 de escale ale navelor mari de pasageri sau 100 de escale ale navelor portcontainer trebuie să furnizeze energie electrică de la mal pentru respectivele nave începând cel târziu din 2030. Se va contribui astfel la reducerea nu numai a amprentei de carbon a transportului maritim, ci şi, în mod semnificativ, a gradului de poluare atmosferică locală a zonelor portuare.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri