Luxosul Mercedes-Maybach EQS SUV va fi prezentat în varianta de serie la Salonul Auto de la Shanghai de anul acesta. Inspirat de conceptul prezentat în urmă cu doi ani, la Munchen, noul SUV va avea aproximativ 650 de cai putere și o autonomie de 600 de kilometri.

Mercedes-Benz știe că mai există destui clienți care doresc să achiziționeze SUV-uri de dimensiuni generoase, care oferă și o doză covârșitoare de lux. Pentru a obține note maxime la ultimul capitol, constructorul din Stuttgart a revigorat brand-ul Maybach pe care-l adaugă pe cele mai scumpe și exclusiviste modele ale sale. Cum bogații planetei vor să și salveze această planetă, Maybach va aduce la Shanghai primul model 100% electric.

Denumit Mercedes-Maybach EQS 680 SUV, noul model va fi inspirat de conceptul prezentat, în 2021, la Munchen și va combina un interior somptuos cu niște jante imense și o caroserie în două culori. Mercedes-Benz n-a oferit prea multe detalii cu privire la noua „navă amiral” a brand-ului Maybach, dar știm deja că lansarea va avea loc pe 17 aprilie și că ambianța interioară se aseamănp cu cea de la bordul yacht-urilor de lux.

Partea frontală va fi dominată de o grilă simulată de dimensiuni impresionante, marginile sale confundându-se cu cele ale capotei și cu zona globurilor optice LED. Un tratament similar a fost aplicat, în cazul conceptului, și în zona de jos a barei față, guri de aer deschizându-se de-o parte și de alta a părții frontale, sub farurile înguste.

Rama curbată a geamurilor laterale și sigla Maybach de pe stâlpul C oferă un plus de eleganță SUV-ului care are o formă clasică, cu un spoiler incorporat în plafon. În plus, stopurile „îmbrățișează” cu o linie continuă de LED-uri întreaga parte din spate, un trend devenit aproape omniprezent pe mașinile electrice din ultimii ani. Jantele cu un diametru care ar trebui să fie în vecinătatea celor 23 de inch vor fi standard și pe modelul de serie.

În interior ne putem aștepta la toate găselnițele pe care Mercedes-Benz le are în arsenal, de la ultima generație a sistemului de infotainment și până la bordul inteligent cu ecrane aparent fără „frontiere”. Scaune cu masaj și multe alte funcții, un asistent mai inteligent și decât bordul, dar și sisteme de siguranță active și de condus autonom își vor face loc pe EQS 680 SUV.

S-a scris că, pe partea tehnică, primul Maybach electric va împărți componentele cu EQS 53 Sedan ceea ce s-ar traduce printr-o putere de 650 de cai putere și 950 Nm de la două motoare electrice (în EQS-ul berlină, puterea ajunge la 760 cai putere). Autonomia ar trebui să fie în juru a 600 de kilometri grație unei baterii de 120 kWh. Cea mai mare baterie de pe SUV-ul EQS standard este una de 108,4 kWh pe EQS 580 SUV și aceasta oferă o autonomie similară, dar varianta Maybach va fi mai grea.

Prețul nu este cunoscut, dar Mercedes-Benz caută să-și crească marjele de profit în continuare, iar modelele Maybach sunt o parte importantă a acestui plan. Între 2019 și 2023, s-a constatat o creștere de 43% la acest capitol, iar mașinile electrice permit o profitabilitate chiar mai mare, mai ales în segmentele premium. În prezent, cel mai scump Mercedes-Benz EQS SUV costă 162.800 de euro în România, iar versiunea Maybach ar putea fi cel mai scump model 100% electric făcut de Mercedes vreodată.

Sursa foto: Mercedes-Benz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri